Probleme legale de care te poti lovi in online

Mă aflu azi la Legal Issues în Social Media, prima conferință de genul ăsta de la noi. O să notez principalele idei mai jos, așa cum v-am obișnuit. Refresh des, pentru că actualizez.

Începem cu lucrurile evidente – colectarea datelor personale – și de la faptul că trebuie să definești clar modul în care le colectezi și felul în care construiești baza de date. Mai mult, trebuie să te gândești în avans ce vei face cu informațiile din baza de date, daca vor fi folosite doar în campaniile de marketing, dacă vor fi folosite în recrutare etc. Multe din probleme pot fi rezolvate cu câteva box-uri care reprezintă accepturi de folosire a datelor colectate.

Dat fiind faptul că e o dezbatere, o să sar de la o idee la alta.

Se pare că poți fi dat în judecată dacă publici pe blog/alt canal online o serie de păreri/informații eronate, ca purtător de cuvânt. La fel de bine poți fi taxat de clienții/partenerii tăi.

Cu toate astea, e foarte greu să demonstrezi că omul acuzat a scris mesajele respective pe online, fie că vorbim de comentarii, fie că vorbim de alte conturi/bloguri. Cristi China zice că e mai ieftin să faci o campanie de PR pe bloguri decât să dai în judecată pe cineva online. În plus, durează mult și problema se poate amplifica(omul mai poate scrie 20-30 de comentarii).

Cornel Cojocaru ridică problema securității datelor din companie, ca atunci când cineva fură informații pe un stick USB.

Am sărit la discuția despre Social Media policy în companie. Din punctul meu de vedere, suntem departe de așa ceva, încă, în România. Sunt mari probleme de înțelegere a pieței și comunicării online chiar și pentru managerii de marketing/PR, iar restul angajaților sunt ocupați să își păstreze locurile de muncă.

Da, agențiile de recrutare și agenții de recrutare o să te urmărească pe Facebook/Twitter/Blog și te pot respinge pe baza pozelor și comentariilor de acolo. Nu prea e legal, dar se face, așa că mare grijă ce publicați pe internet.

Concluzia e că poți să spui că îți hrănești câinele cu bere pe Facebook dacă ești un bun profesionist. Îți asumi treaba asta și gata. Dacă și angajatorul își asumă că tu îți hrănești câinele cu bere, atunci totul e ok.

Blogurile nu intră sub incidența legii jurnalismului. Cu toate astea, blogurile care reprezintă jurnal personal trebuie delimitate de blogurile care au depășit stadiul ăsta. Blogurile cu trafic mare ar trebui să se conformeze legislației jurnalismului, respectiv articolului care prevede obligativitatea dreptului la replică.

Ce facem cu bloggerii mici, lipsiți de bun simț, care calomniază și înjură? Întrebare rămasă retoric. Un răspuns ar veni dedus din următorul citat: ”Sunt mulți tâmpiți în blogosfera românească” – Chinezu. Nu prea ai ce să le faci. Poți cel mult să vorbești cu omul respectiv.

Ce se întâmplă când se orchestrează un atac printr-o serie de conturi de Facebook sau bloguri? Care are fi soluția pentru a limita/forța limitarea efectelor – să faci social media și să transmiți informațiile corect. Durează mai puțin și e mai ieftin decât să dai în judecată pe toată lumea.

Cel mai indicat mod de acțiune este să îți folosești canalele proprii, comunicate de presă, blog propriu, pagină de Facebook. Dacă e o falsă criză, e aparent ușor de rezolvat, prin PR.

Durează 2-3 ani rezolvarea unui proces prin care ai demonstrat un prejudiciu ca urmare a publicării a unui material în mediul online.

Orice spui, pe contul de companie, poate și va fi folosit împotriva ta în cazul unui proces. Chiar dacă datele tale, conform termenilor și condițiilor, sunt ale rețelei de socializare, autorul ești tu, așa că poți fi tras la răspundere.

Întrebarea lui Piticu – ce faci când o televiziune fură de la o altă televiziune un clip și dă sursa Youtube?

Teoretic, pe lege, poți să ataci în justiție pe cel care a furat conținutul. Practic, e la fel de complicat ca în cazul de mai sus, în plus, dacă te judeci cu Pro TV, nu te mai preia apoi nicio televiziune, de frica procesului.

Deja din prima sesiune partea de legal și-a cam îngropat rolul în tot procesul de management al crizelor în Social Media. Tot PR-ul și discuțiile private sunt soluțiile cele mai rapide. Durează mult prea mult să dai în judecată, te costă și s-ar putea să genereze și mai multe scandaluri de PR.

Probleme pe un Forum? Poți să vorbești cu administratorul de forum și să îi spui de problema ta.

Concluzia după prima sesiune este că PR-ul e mai bun și mai eficient decât datul în judecată.

—-pauză—-

Ioana Marcu(HR la Orange România) a făcut o prezentare de client – a vorbit despre Orange First Step, programul de internship.

Li s-a atras atenția din sală că nu răspund la nicio plângere de pe Facebook.

Orange nu monitorizează activitatea online a angajaților. Singurul mod în care se observă interacțiuni ale angajaților cu clienții este monitorizarea generală, însă n-au avut un caz în care un angajat să genereze o criză. Cel mult, au avut oameni care au dat mailuri interne.

Ana-Maria Baciu a început cu o prezentare a luptei producătorilor de film cu Google(Youtube), a continuat cu alte exemple de copyright, însă e mai simplu să pun apoi prezentarea, fiind prea multe date de rezumat.

Una din cele mai spinoase probleme din online este circulația pozelor pe internet – concret, ce face și ce poate face o companie dacă i s-a furat o poză? Evident, poate să dea în judecată, dar e greu de demonstrat prejudiciul.

Dacă iei un text dintr-o carte și îl pui pe internet e plagiat? R: Dacă are scop comercial da, dacă are scop stiințific e ok, cu condiția să nu reprezinte o pondere mare și să fie citată sursa.

Dacă ajunge un document intern pe bloguri, ce poți să faci? R: Te judeci sau te înțelegi cu bloggerii. Oricum pe Google rămâne tot. Se mai impune și reclamarea respectivului/respectivilor și la hosteri.

Madalina Uceanu(Career Advisor) vorbește de influența social media în HR. Pornește de la infograficul de aici: Mashable.com. Și n-a pus sursa datelor.

Cristi Dorombach povestește despre incidentul cu frunza de pe logo-ul turistic al României. Practic, întreg scandalul a luat amploare după ce a fost preluat de Antena 3. Dacă ar fi fost scris articolul pe un blog mic, n-ar fi ajuns așa de cunoscut incidentul.

Unii bloggeri fac glume și răspândesc informații false, iar media îi preia fără să verifice întotdeauna sursa. Vezi Zoso și așa-zisul lui tată. Pe de altă parte, cititorii iau de bune articolele lui Cristi Manafu sau Orlando Nicoară(exemplele din sală).

—pauză din nou—

Cristi Manafu înlocuiește un vorbitor care n-a mai putut veni și ne povestește cum o criză pornită în Social Media poate fi amplificată de mas-media. A fost o înșiruire de exemple de fail-uri, printre care celebrul caz Petcu, Mihaela Rădulescu sau KFC.

Roxana Ionescu ne povestește despre viața privată pe online, chestiune în care nu vreau să intru, pentru că, din punctul meu de vedere, e obiectul unei alte conferințe.

Fun fact: Manafu a zis că un român dă în medie 6 like-uri pe zi. Sunt curios câte din like-urile astea sunt pe bune și câte din reflex, la ceva ce e promovat de un prieten/o prietenă.

Concluzia prezentării este că fiecare colectare de date pentru baze de date trebuie să aibă un OPT IN pentru confirmarea acceptului de comunicare. Așa ești acoperit din punct de vedere local.

Bogdan Manolea spune pe Twitter că în 90% din cazuri trebuie să folosești metoda OPT IN pentru ca strângerea de date să fie legală.

Anca Petrescu(HR Manager Labormed) povestește despre distanța dintre generații(X și Y). Și despre companiile X și Y, primele scorțoase, cu proceduri și bariere, iar cele din urmă flexibile și dinamice.

Până aici am stat, ne citim de la Webit!

—

Mai scrie pe blog și Sabina Cornovac.