Am râs bine la The CROODS (2013) aseară, în 3D

Când am ieșit de la film, aseară, am zis că n-am mai râs așa de bine de la Ice Age încoace. Serios, trebuie să mergeți să vedeți The Croods (în 3D sau nu), chiar dacă (sau tocmai pentru că) pare un film pentru copii.

Pe scurt, e o comedie simpatică despre o familie de oameni ai cavernelor care trăisc precum corporatistul modern: fără lumină, în peșteră, după reguli stricte, cu frica în gât, în rutină și fără creativitate, inventivitate sau curiozitate, considerate periculoase de către mai toți membri familiei.

Totul se schimbă când fata cea mare cunoaște un băiat deștept și pleacă într-o călătorie inițiatică, luând familia după ei, pentru că lumea începea să se schimbe (deh, reașezarea continentelor).

Mi-au plăcut în egală măsură replicile și modul în care au fost realizate animalele și fauna în tot soiul de combinații de tipul: aligatocâine, pisicotigru cu colți, lebădăfant etc.

thecroodssneakpeek-11413

E făcut de creatorii Madagascar, așa că merită văzut. Se lansează la noi pe 22 Martie.

Mersi frumos de invitație Oxygen PR, gazdei Cinema City Cotroceni și distribuitorului Odeon Film.

(sursa foto)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *