Londra după 2 ani – the good, the bad, the ugly

Articolul a apărut pe blogul fostei mele colege de pe vremea când lucram la Standout – Elena Cîrîc

M-am mutat la Londra pe 4 mai 2014, adică acum un pic mai bine de 2 ani, împreună cu viitoarea mea soție. Ea nu-și prea găsea rostul în România după câțiva ani de joburi și AIESEC, iar eu eram în anul 2 la Executive MBA la Londra și tocmai scăpam din prima mea disponibilizare colectivă – RMGC dăduse afară 80% din angajați, inclusiv mare parte din biroul din București. Obținusem un contract cu două săptămâni înainte pentru Londra, așa că ne-am luat one way tickets și am plecat.

Primii pași

Primele două săptămâni le-am petrecut la prieteni și într-un hostel din Ilford, până când am găsit o chirie în Wood Green, Zona 3, pe Piccadilly line. Eu lucram în zona Holborn și acesta a fost criteriul principal de alegere, dincolo de preț. N-aveam cont bancar încă, așa că am mers în 3 zile succesive să scot cash și să depun apoi toată suma pentru garanție și chirie – peste 2500 lire. După aceea a fost nevoie să ne luăm NiNo – national insurance number – CNP britanic, ca apoi să ne putem angaja, plăti taxe, deschide conturi bancare. Mie mi-a fost mai simplu să deschid cont bancar pentru că aveam deja un contract și le-am zis celor de la HSBC că trebuie să îmi intre salariul la finalul lunii, așa că să facă bine să îmi deschidă cont. Și mi-au deschis.

Viața profesională

Nu insist foarte mult aici pentru că depinde pe cine cunoști, ce știi, ce pregătire ai, cât de ambițios ești și așa mai departe. Mie mi-a luat cam 1 an să ajung la nivelul profesional și financiar pe care mi l-am dorit. Alții au ajuns mai repede, alții deloc. Cert e că după 2 ani aici pot să vorbesc despre o discriminare discretă – englezii lucrează în mare parte doar cu englezi și imigranții cu imigranți. Salariile sunt, așa cum bănuiești, mai mari cu cât sunt legăturile mai mari cu englezii. Ei sunt obișnuiți să plătească fair pentru orice. De aceea, pe lângă job se poate să ai și contracte freelance și să rotunjești veniturile.

Nu e simplu, durează 6-8 luni să intri în rețea și să câștigi un contract, însă după ce faci primul pas și livrezi cum trebuie rezultatele, volumele și valoarea proiectelor cresc exponențial.

Viața în Zona 1 vs. Zona 3

Primele 7 luni le-am petrecut în Wood Green, unde viața e destul de liniștită, sunt parcuri, parcarea e gratis, ai magazine cu produse românești, turcești și ce-ți mai trece prin cap. Nu prea auzi engleză pe stradă, există un cinematograf, un mall, un magazin de 99p local, pubs (unde auzi ceva engleză) și practic nu prea ai nevoie să ieși din cartier decât dacă e neapărat nevoie. Dacă la început auzeam mai puțină română, când am mers la final de 2015 ultima dată, jumătate din cei de pe stradă păreau că vorbesc română.

Am plecat de acolo cu scandal pentru că agenția imobiliară voia să ne mai țină încă 1-2 luni pe baza unei clauze abuzive la care nu am fost noi foarte atenți. Noroc că în Marea Britanie orice clauză ambiguă se interpretează întotdeauna în favoarea clientului și un “without prejudice” la începutul emailului plus amenințarea cu judecata calmează spiritele.

Așa am ajuns să locuim în Southbank, undeva lângă Oxo Tower, lângă Waterloo Station. Ne-am hotărât să facem mișcarea după ce 7 luni de zile am plătit pe lângă chirie și costuri de transport. Între timp, și eu și Elena ne găsisem joburi în Holborn / Chancery Lane area și din Waterloo puteam merge pe jos la birou – 300 lire economisiți în fiecare lună. În Zona 1 în schimb auzi multă engleză, dar și ai parte de mulți turiști. No more ethnic shops, nu mai ai magazine ieftine, doar Sainsbury, Tesco, M&S, care deși sunt mai scumpe puțin, au marfă de calitate și sunt deschise mai mereu. Dacă vrem să mergem la cumpărături mai mari, ne luăm un Zipcar și facem cam 30-40 minute până la cel mai apropiat ASDA. Parcarea e foarte scumpă în Zona 1, așa că înainte să ne mutăm, mi-am vândut mașina pe care o adusesem din România și am trecut pe car sharing schemes.

În Zona 1 e perfect pentru că nu mai trebuie să faci o viață în tranzit ca să mergi în oraș și folosesc treaba asta drept pretext să tranziționez spre food și going out.

Fun și going out

Sunt foarte puține lucruri pe care le poți face în doi fără să lași în urmă 50-100 lire, așa că ieșitul devine o activitate de weekend sau ocazională și înveți să aduni lumea la tine acasă sau într-un pub mai ieftin, cum sunt cele din Zonele 3-5.

Noi ne-am obișnuit să mergem la concerte, filme, am fost la câteva musicals și știm deja majoritatea zonelor turistice și/sau de localnici destul de bine – Bloomsbury, Soho, Covent Garden, Regent Street, Camden Town, Shoreditch, Dalston, Hoxton, Highbury, City, Canary Wharf. Am fost însă și în tururi prin mare parte din Wales, sudul Angliei și urmează acum să vizităm și Scoția. Nu ne-am așteptat să putem merge la indoor snowboarding în Londra sau să mă dau cu supercar pe un aerodrom, dar se poate.

Mâncarea de aici, contrar vorbelor din popor, e excelentă. Asta dacă știi unde să te duci. Noi am descoperit clătite excelente, fripturi extraordinare, burgeri delicioși, salate trăznet, tot soiuri de mâncăruri din toată lumea la zecile de food markets din oraș. Da, fish & chips e o mizerie și la fel și plăcintele acelea cu carne pe care le fac englezii, însă nu te obligă nimeni să le mănânci. Pe lângă toate delicatețurile acestea, poți merge liniștit la turci, la greci, la români sau la polonezi și găsești șaorma, grătar, mici, ciorbe, tot ce vrei.

Totuși, cel mai mare beneficiu e că te poți oricând urca în avion să mergi în Spania, Franța, Italia, unde banii tăi valorează cu 20-30% mai mult și toate sunt mai ieftine. Din Londra poți să vezi toată lumea.

Englezii

Nu se poate să nu închei cu partea care contează cel mai mult – oamenii. Din păcate, Marea Britanie este atât de departe cultural și uman de ce știm noi din România, încât pentru mulți e un șoc să vină aici și să interacționeze cu ei. Mulți imigranți stau în cartiere din care englezii au dispărut de mult, vorbesc doar între ei, se enclavizează. Asta pentru că nu prea găsesc puncte comune cu englezul. Generalizez aici, pentru că și englezul are multe varietăți, atât lingvistice, cât și culturale, în funcție de zona din care vine. Dar am descoperit o depărtare foarte mare între oameni, instabilitate emoțională, imaturitate, fugă de probleme prin băutură, miștocăreală. E greu să legi prietenii cu ei, e greu să ai o conexiune cu cineva care nu împărtășește aproape nimic cu tine din punct de vedere cultural și de aceea e greu să mă văd pe termen lung într-o asemenea țară.

Noroc cu colegii 🙂

13138768_10208976699512396_5730023733568920858_n (1)

 

Next stop: United States of America

2 thoughts on “Londra după 2 ani – the good, the bad, the ugly”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *