Nu o dată, ci de câteva ori. Adică de fiecare dată când s-a schimbat ceva major în ea. Am fost pus în situația să o citesc, pentru că am lucrat cu clienți pe campanii cu ajutorul Facebook, unde cam trebuie să știi ce are voie user-ul să publice și ce nu. Dacă inițial politica asta era destul de simplă și de ușor de înțeles, cu cât a crescut rețeaua, cu atât a crescut și gradul de complexitate al excepțiilor, regulilor și al setărilor de intimitate.
Pe scurt, e mai lungă(5830 de cuvinte) decât Constituția Statelor Unite(4543 de cuvinte) și are peste 50 de butoane de Privacy și peste 170 de opțiuni de a seta nivelul de securitate al datelor tale personale. Acum trebuie să fii destul de geeky ca să te apuci să înveți ce înseamnă fiecare dintre setările respective. Pe chestia asta s-a bazat și Facebook când a setat toate opțiunile implicite pe ”Deschis”(Everyone), pentru că majoritatea utilizatorilor nu se obosesc să le modifice. Deci dacă te miri, înseamnă că și tu ai toate datele publice.
Discutam în ultimele două săptămâni cu câțiva prieteni pe tema asta și am ajuns la o concluzie destul de simplă – Nu-ți pune pe net date/poze/informații pe care nu le-ai arăta șefului tău/mamei tale. Unul din prieteni îmi sugerase un articol despre cum să îți configurezi informațiile pe care le oferi în momentul în care cineva intră pe profilul tău – că cine știe, poate cineva o să vrea la un moment dat să îmi fure identitatea.
