Am citit Politica de Privacy a Facebook

facebook-privacyNu o dată, ci de câteva ori. Adică de fiecare dată când s-a schimbat ceva major în ea. Am fost pus în situația să o citesc, pentru că am lucrat cu clienți pe campanii cu ajutorul Facebook, unde cam trebuie să știi ce are voie user-ul să publice și ce nu. Dacă inițial politica asta era destul de simplă și de ușor de înțeles, cu cât a crescut rețeaua, cu atât a crescut și gradul de complexitate al excepțiilor, regulilor și al setărilor de intimitate.

Pe scurt, e mai lungă(5830 de cuvinte) decât Constituția Statelor Unite(4543 de cuvinte) și are peste 50 de butoane de Privacy și peste 170 de opțiuni de a seta nivelul de securitate al datelor tale personale. Acum trebuie să fii destul de geeky ca să te apuci să înveți ce înseamnă fiecare dintre setările respective. Pe chestia asta s-a bazat și Facebook când a setat toate opțiunile implicite pe ”Deschis”(Everyone), pentru că majoritatea utilizatorilor nu se obosesc să le modifice. Deci dacă te miri, înseamnă că și tu ai toate datele publice.

Discutam în ultimele două săptămâni cu câțiva prieteni pe tema asta și am ajuns la o concluzie destul de simplă – Nu-ți pune pe net date/poze/informații pe care nu le-ai arăta șefului tău/mamei tale. Unul din prieteni îmi sugerase un articol despre cum să îți configurezi informațiile pe care le oferi în momentul în care cineva intră pe profilul tău – că cine știe, poate cineva o să vrea la un moment dat să îmi fure identitatea.

Continue reading Am citit Politica de Privacy a Facebook

You have 0 Friends

Cam în același timp cu articolul meu despre cum un copil a spart banii familiei în Farmville, a apărut și episodul Southpark despre Facebook, Farmville și Chatroulette.

Merită văzut!

southpark

Arată exact cum rețelele sociale luate prea în serios afectează copiii și schimbă modul în care interacționează unii cu alții.

E un episod despre obsesie, disperare, wall updates, ferme, friend requests.

Uită-te la episod și vezi apoi dacă ești bad friend stock 😀

Un copil a cheltuit $1400 pe Farmville

Am citit cu stupoare azi despre un copil britanic, care a folosit cardul de credit al mamei lui și banii lui strânși, ca să cumpere bani virtuali în Farmiville. El a stricat nu mai puțin 905 lire(din care 625 ai mamei lui) pe ”chestii mișto pe care și le dorea”. Cred că cel mai impresionant aspect e nonșalanța cu care copilul și-a permis să ia din banii familiei și să îi cheltuie pe un joc stupid și adictiv.

Putem desprinde câteva învățături din întâmplarea asta:

  1. există o mulțime de jocuri online care abia așteaptă să îți fraierească băiatul sau fata
  2. supraveghează-ți copilul cât timp stă pe net și pe ce site-uri umblă
  3. nu lăsa cardul la îndemâna copiilor
  4. fii atent la fluctuațiile de sume la fiecare săptămână
  5. educația rămâne cea mai bună – învață-l un sport, un instrument, dă-i o pasiune constructivă

Dacă nu iei măsuri la timp, s-ar putea să ajungă așa:

Trist, nu?

Maimuta de pe Facebook are peste 60.000 de fani

Cică totul ar fi pornit de la niște oameni care au văzut o maimuță prin Tampa Bay. Nimic spectaculos până aici. Totuși un ziar local, St. Petersburg Times, a reușit să creeze un pic de buzz la nivel național(și acum internațional) în jurul maimuței misterioase din Tampa Bay. I-au făcut pagină de Facebook și peste 64.000 de oameni au devenit fanii maimuței misterioase 🙂

tampa

Acum dincolo de faptul că are atât de mulți fani, maimuța excelează la nivel de conversație și interacțiune cu utilizatorii care o urmăresc. A reușit să strângă în jurul ei un grup de 100-200 de susținători acerbi, care comentează la orice mesaj trimis de maimuță(adică de cei de la redacția St. Petersburg Times). Comentatorii se entuziasmează de fiecare dată când maimuța anunță faptul că a scăpat din nou de autoritățile care o urmăresc. Valoarea pe care o aduce pagina asta se limitează doar la fun și am adus-o în discuție pentru că mi se pare uimitor cât de mulți oameni vor să vorbească cu o maimuță care vagabondează prin Tampa.

Sunt curios cât de mulți fani/cât de multe conversații ar stârni o pagină de Facebook despre ”Un șoarece iscoditor prin Ilfov”, ”Hârciogul fantomatic de Vaslui”, ”Popândăul ascuns in Teleorman” sau ”Vulpea șireată de Firiza” sau alte exemple de genul.

Sau și mai bine, ”Aventurile câinelui comunitar”

Cand poti spune ca o actiune a fost virala?

viral

Miercuri a avut loc un eveniment la Orange Concept Store, care a avut ca temă principală viralele – ce sunt și cum se fac ele. Nu am fost la eveniment, însă am citit câteva reacții la adresa conținutului prezentat. Detaliul care mi-a atras atenția și m-a făcut să scriu articolul de față este următoarea afirmație:

Iar 6000 de afisari dau un viral

Așa a prezentat Adrian Albu clipul cu care s-a angajat – mai multe detalii la Raluxa pe blog.

În mod clar nu pot să fiu de acord cu faptul că 6000 de afișări pot să dea unui clip statutul de viral.

Ce este un viral?

Din punctul meu de vedere, un element de campanie poate fi denumit viral în momentul în care este preluat de o masă critică de utilizatori de internet, care îl publică în cadrul rețelelor lor sociale(Facebook, Twitter, Youtube, Bloguri, etc.). Spun masă critică pentru că ea trebuie să fie suficientă pentru a putea genera un val de preluări de mâna a doua – prieteni/cititori de-ai lor care dau la rândul lor mai departe conținutul promovat inițial. Atenție – un viral autentic nu este legat de niciun mecanism de recompensă(premiu, concurs), ci se desfășoară natural, prin puterea elementului de conținut.

Ce elemente de conținut pot deveni virale?

Articole – generează reacții, comentarii, linkuri

Clipuri – generează embed-uri, bookmark-uri, comentarii, linkuri

Elemente text – generează citări, linkuri, adaptări, dezvoltări ale subiectului

Imagini – preluări, adaptări, editări, linkuri, avatar-uri pe rețelele sociale

Cum urmărești un viral? Continue reading Cand poti spune ca o actiune a fost virala?

Facebook se apropie de 900.000 de utilizatori

Mai precis, sunt 882.940 de utilizatori de Facebook, localizați în România. Mai avem puțin și facem milionul, ceea ar fi o știre importantă, având în vedere că acum 1 an erau în jur de 100.000 de utilizatori.

Dacă vrei să urmărești evoluția utilizatorilor de Facebook în România, îți recomand să citești câteva articole:

Statistici Facebook din August 2009

Statistici Facebook din 7 Septembrie 2009

Statistici Facebook din 15 Septembrie 2009

Statistici Facebook din Noiembrie 2009

ca să vezi creșterea de la 255.000, câți erau în August, până la aproape 1 milion, câți sunt acum.

Până acum, foloseam secțiunea de Advertising de la Facebook, ca să adun statisticile, însă am descoperit o nouă metodă:

In modulul de Advertising, Facebook ofera datele demografice de care ai nevoie sa targetezi un vehicul publicitar standard, din care poti extrage si cifre totale, insa nu ofera si evolutia in timp a acestor cifre, ca sa poti analiza ratele de crestere.

Am gasit un site saptamana trecuta, Facebakers.com, care ofera direct graficul de evolutie in timp a utilizatorilor romani de Facebook. Aici se pot gasi:

Numarul total de utilizatori Facebook in Romania:

citește tot articolul pe blogul STANDOUT

Ce zici, când vom atinge 1 milion de utilizatori pe Facebook?

Eu zic Aprilie, a doua jumătate.

Facebook o sa ne localizeze

facebook

Pe modelul Foursquare, despre care am scris acum ceva timp(pleaserobme.com), Facebook va dezvolta o facilitate prin care utilizatorii vor putea să anunțe prin sistemul de localizare al telefonului, locul din care trimit mesaje, urcă poze sau clipuri. Facilitatea se pare că va fi dezvăluită la f8, conferința dezvoltatorilor de aplicații Facebook de luna viitoare(21-22 Aprilie, la San Francisco).

Funcția asta va avea dublu rol, de aplicație pentru utilizatorii comuni de Facebook(tu, eu, majoritatea dintre cei 400 de milioane aflați în întreaga lume) și de API pentru ca alte servicii de localizare să poată fi folosite, la rândul lor, în cadrul Facebook.

Controversa cea mai mare va fi legată de măsurile de securitate pe care noua funcție le va aduce în prim plan – cum îmi arăt localizarea doar unui grup de prieteni? Reprezentanții Facebook au anunțat că o să porteze măsurile de limitare a posibilităților de vizitare a profilului – vor trata locația ca orice altă formă de conținut publicată pe Wall/în profil.

Mă gândesc la utilitatea și aplicabilitatea facilității – acum o să pot să îmi pun pe Facebook faptul că sunt în locul X și să văd cine altcineva a mai comunicat faptul că se află în același loc cu mine. De exemplu, dacă mă duc la un concert, pot să văd cine altcineva mai e acolo, dacă persoana respectivă și-a pus pe Facebook informația asta. Neat!

p.s. ăsta e răspunsul Facebook la Google Buzz. Twitter are deja geolocalizare.

Social media e abia la inceput

Am citit astăzi pe mashable.com că un număr destul de mare din primele 100 companii Fortune 500(conform celor de la Burson-Marsteller), folosesc cel putin 1 instrument de socializare – 79%. Dacă ne uităm la slide-ul 4, vedem de ce spun că social media e abia la început. Doar 20-30% din companii folosesc un mix complet de comuincare prin rețelele sociale. Prin comparație cu piața de publicitate tradițională, afirmația de mai sus ar suna așa:

”79% din companiile de top folosesc cel puțin un instrument de promovare – TV, Radio, Outdoor, Indoor, Direct Mailing, etc, însă doar 20% folosesc un mix complet de instrumente” – afirmație falsă, pentru că 100% din companiile din Top 100 Forbes folosesc cel puțin un instrument de publicitate, iar dacă ne uităm la mix, pe un interval de 1 an, probabil că descoperim o cifră similară.

E interesant de observat că Europa este pe locul 2, imediat în urma Americii, la Twitter, Facebook și Youtube, însă suferă puternic încă la capitolul bloguri de companii. Mai jos poți să urmărești toată prezentarea.

Social media va fi o piață matură atunci când marketingul va alege promovarea pe Youtube la fel de natural cum alege un spot TV pentru FMCG(fast moving consumer goods – iaurturi, cereale, produse de curatat, etc).

Twitter vs. Facebook vs. Google Buzz

twitter-v-facebookv-buzz

Mashable a deschis azi un poll despre cele trei rețele de socializare.

Să vedem care dintre ele va fi considerată cea mai puternică.

Ei au făcut acum ceva timp un poll similar între Facebook și Twitter, unde primul a câștigat la limită 48-40.

De ambele dăți am votat Twitter. E rețeaua de socializare care îmi place cel mai mult.

Acum întrebarea e – de data asta cine va câștiga?

Revin cu un update la închiderea poll-ului.

LE:

Google Buzz 18% (1,093 votes)
Facebook 47% (2,869 votes)
Twitter 26% (1,623 votes)
Tie: it’s just too close to pick one winner. 9% (573 votes)

Total Votes: 6,158

Google Buzz a furat din voturile Twitter, ceea ce era și de așteptat, pentru că e mult mai aproape de stilul de comunicare al Twitter decât de cel al Facebook. Oricum, e surprinzător că Buzz a luat peste 1000 de voturi, din cele peste 6000 exprimate pe mashable.com

Anii 90 pe Facebook – grupul nostalgicilor

Dacă :

…ai colectie de suprize de la guma Turbo
…te uitai zilnic la Captain Planet
…faceai robotei din pachete de tigari
…ascultai B.U.G. Mafia sau R.A.C.L.A. noaptea ca sa nu te auda parintii
…pierdeai noptile pe mIRC
…jucai elasticul si frunza in fata blocului
…ai fost fan Generatia PRO si Tip Top Minitop
…stiai toate versurile de la Genius pe de rost
…te uitai non-stop la Atomic TV
…te jucai Maroco cu vecina de deasupra
…mergeai cu parintii vara la Mamaia si stateati cate 10 zile cu bilete de la sindicat
…ai baut prima gura de vodca dintr-o sticla de plastic
…gestul maxim de rebeliune era sa fumezi in toaleta scolii
…te uitai cu parintii la Dallas si la RoBingo
…ii faceai mamei tale semne de carte din hartie glasata de 8 martie
…te jucai Tetris
…ai invatat engleza de la Cartoon Network

Așa începe descrierea grupului ”Ai copilărit în anii 90”.

Continue reading Anii 90 pe Facebook – grupul nostalgicilor