Zilele trecute m-am dat un pic mai mult cu metroul decât de obicei și am ajuns pe la Piața Unirii 2. Acolo toți stâlpii sunt îmbrăcați frumos în niște elemente de branding H&M. Nimic rău până aici, H&M a împânzit tot Bucureștiul cu bannere outdoor uriașe, așa că era normal să o facă și la metrou.
Totuși, e o diferență față de panourile mari – stâlpii sunt foarte aproape de oameni, pot să interacționeze cu ei, dacă li se dă posibilitatea asta. Ei, de aici mi-a venit ideea.
Timpii morți de la metrou
În principiu, stai pe peron cam 3-5 minute(în medie) pentru fiecare călătorie cu metroul. Timpul ăsta e petrecut citind, ascultând muzică, uitându-te pe pereți, jucându-te pe telefon sau conversând cu partenerii de drum. Toate treburile astea se întâmplă pentru că omul călător se plictisește cât așteaptă și vrea să facă ceva interesant.
Eu, ca om de marketing dintr-o companie de retail/FMCG care vrea să facă vânzări mari, multe și diverse, să atragă clienți noi, nu pot să nu mă gândesc că aș putea să ocup timpul acestor oameni cu o pauză de cumpărături.
Pauza de cumpărături
Caz concret – pentru H&M aș fi văzut niște panouri uriașe, împărțite în 4, pe care oamenii de la metrou să le poată folosi să se uite la produse, să cumpere direct, introducând, de exemplu, datele de logare de pe Facebook sau nume și adresa de email, urmând să finalizeze comanda pe email/la telefon și să o confirme.
Chestia asta sun sigur că ar fi dublat vânzările și ar fi stârnit și mai multă vâlvă în jurul brandului.
Acum extrapolând modul ăsta de gândire la online și social media, poți să ajungi la următoarele mecanisme:
- bannere expandabile din care să cumperi direct produsele
- e-shops pe Facebook
- bannere pe bloguri din care să cumperi direct, fără redirecționări spre site-uri
- discount-uri pe Twitter – cu efect direct în landingpage, la un click distanță
Conceptul din spatele ideii este scurtarea drumului consumatorului de la produs la comandă. Întreabă orice expert în comerț/ecommerce și îți va confirma.
Da, foarte misto ideea! Pacat ca nu prea are success in Romania, din cate am auzit lumea e dezamagita calitatea hainelor.
n-are succes?! de aia se bateau pe haine la deschidere? 🙂
Ca orice brand deschis pentru prima oara in Romania, are succes, cel putin la deschidere, dar nu putem concluziona inca daca va avea sau nu succes pe viitor, pe piata din Romania. Mai dati-i timp sa se acomodeze cu cerintele clientilor romani.
Ideea e interesanta insa …eu in calitate de cumparator, nu imi iau haine online alegand in 3 minute 😀 Cu atat mai putin cand la 3 pasi de mine este un magazin ispititor, in care pot sa pipai si sa vad “marfa” . In plus, o daca adus in magazin, este mai usor sa-l faci sa cumpere 2 produse.
Hai sa nu ne lasam prea mult ispititi de online, chiar daca si eu fac business online :))
Chiar daca nu iti cumperi, iti trezeste un pic interesul, dupa care mergi si iti iei nu doua, ci 3-4 articole, tot a facut ceva campania. Eu sunt pentru integrare, sa nu mai izolam canalele.