Nimic nu merge mai bine la suflet după o zi lungă la muncă decât o animație 3D cu jumate de sală plină cu copii. Bine, din rândul 2 nu era așa de sesizabil și sunetul filmului a acoperit foarte bine țipetele din sală. Dar nu despre asta e vorba 🙂
Am fost luni la Khumba. Îl văzusem într-un promo la metrou și mă entuziasmasem un pic, dar văzusem și că e dublat. Eu, copil crescut cu Cartoon Network în engleză, n-am prea avut la inimă desenele dublate. Dar filmul de față e dublat bine, amuzant și cu stil. Dincolo de povestea ”drum inițiatic” în care sunt plasate tot felul de lecții pentru copii (e ok să fii diferit, de ex.), m-au amuzat teribil de tare anumite voci și personaje:
- niște șoareci de câmp dubioși care locuiesc lângă un vultur (?!)
- suricatele, n-ai cum să nu iubești suricatele
- iepurele nebun
- gazelele cu accent moldovenesc de peste Prut (uăi uăi)
Una peste alta, e de văzut for fun și pentru efectele 3D și stilul producătorilor din Africa de Sud. Filmul e produs la Cape Town de Triggerfish Animation și a avut buget de 20 milioane de USD. Eu zic că nu e cu nimic mai prejos de Pixar.
Khumba se lansează la noi pe 22 Noiembrie la Cinema City și e distribuit de PROGRAMS4MEDIA și RO IMAGE 2000.
Imi plac animatiile. Cu totii, indiferent de varsta, avem suflete de copilasi. :)