Anul 2016 a fost foarte interesant din punct de vedere politic și foarte personal pentru mine. Nu numai că am trăit Brexit-ul pe pielea mea în UK, dar am avut și norocul să prind alegerile istorice din SUA în care Trump a întors un rezultat prezis de mai toate sondajele de opinie și curentele intelectual-progresiste.
Colac peste pupăză, până și alegerile parlamentare din România s-au înscris în același curent cataclismic de populism short-term-ist de tip antagonist. Bine, măcar ele au fost mai puțin surprinzătoare.
Spuneam în primăvară, când cu alegerile de primari, că nu degeaba PSD a luat cam tot ce se putea lua și lumea era revoltată de această apetență pentru socialism demagogic condus de un glorios penal dovedit – Dragnea. Dar atunci am greșit, am crezut că logica și rușinea/bătutul obrazului va funcționa, va aduce oamenii pe calea cea bună în ceea ce privește votul. Mea culpa.
Românii anti-PSD au făcut exact aceeași greșeală ca americanii democrați / anti-Trump și ca militanții pentru Remain campaign în UK – au creat un rift între cele două curente de opinie și cele două tipuri de votant, ceea ce a crescut rezistentă la schimbare de fiecare parte – prin convigerea că luptă celuilalt îndreptățește îndârjirea și rezistența ta.
E mai ușor să râzi de Brexit și Trump decât se te uiți în ograda ta și să aplici lecțiile învățate de acolo – în toate 3 cazurile, tabără pierzătoare nu a avut un mesaj. Ai cu cine nu e mesaj, iar la PNL sincer nici nu știu ce slogan au avut pentru că în Diaspora nu s-a văzut nimic. Food for thought
Non-votanții și votanții loiali de partide stângiste sau manipulatoare au nevoie de o promisiune alternativă mai puternică decât pomana electorală sau naționalismul de doi lei cu care sunt duși la secția de votare acum. Asta ar trebui să fie tema de gândire în ședințele de strategie ale partidelor politice. Și nu doar din RO.
