Guest post scris de Delia Radu, PR Officer AIESEC București.
Spre sfârşitul lunii mai, AIESEC Bucureşti trage un semnal de alarmă pentru al patrulea an consecutiv, în cadrul proiectului de responsabilitate socială Bucureştiul Fluieră Fault. Această ediţie va fi una cu totul deosebită, deoarece ne propunem că, la sfârşit, să fi schimbat cu adevărat mentalităţi, comportamente şi atitudini. Ne propunem să dăruim o nouă faţă Bucureştiului ca oraş, dar şi locuitorilor săi, în calitatea lor de membri ai unei comunităţi care acţionează responsabil şi sustenabil.
Astfel, pe 22 mai, ora 11:00, vă aşteptăm cu mare drag în Piaţa Unirii(Bucuresti), pentru a porni marşul care sperăm că va avea impact asupra oraşului în care trăim cu toţii.
Destinaţia noastră va fi Parcul Tineretului, unde vor avea loc în paralel trei activităţi mari, precum:
- Plantare de copaci: graţie sprijinului Primăriei Generale Bucureşti, ne propunem să plantăm peste 200 de copaci în Parcul Tineretului
- Donare de sânge: Asociaţia React ne va fi aici ajutor principal, iar Institutul de Transfuzii din Bucureşti ne va pune la dispoziţie un autocar special echipat cu personal şi instrumentar medical, pentru ca totul să se desfăşoare în siguranţă.
- Târgul de ONG-uri: unele dintre cele mai mari ONG-uri din domeniul responsabilităţii sociale vor prezenta cauzele pentru care luptă şi vor răspunde la întrebări tuturor celor interesaţi.
Şi pentru că n-am vrea că această iniţiativă să treacă fără a da posibilitatea bucureştenilor de a-şi prezenta propriile idei în ceea ce priveşte îmbunătăţirea aspectului oraşului, creşterea calităţii aerului şi răspândirea unui comportament eco, între 27-29 mai, organizăm Şcoala de Responsabilitate Socială. Acesta este cel de-al doilea eveniment, în cadrul aceluiaşi proiect, unde toţi participanţii vor putea să vină cu idei de proiecte de responsabilitate socială, urmând că la final ideea câştigatoare să fie implementată anul următor chiar de Primăria Generală şi AIESEC Bucureşti Aşadar, vrem că TU să preiei initiativa
Vrem ca ideile TALE să îmbunătăţească Bucureştiul, în 2012
Pentru a participa la eveniment, te aşteptăm să te înscrii pe site-ul nostru, www.aiesecbucharest.ro/bff, completând formularul de înscriere ! Aşteptăm voluntari de orice vârstă şi orice provenienţă. Singurul criteriu este dorinţă de a trăi într-un Bucureşti mai bun şi mai curat!
Pentru mai multe detalii despre proiect, despre partenerii noştri sau ediţiile anterioare, vizitează site-ul www.aiesecbucharest.ro/bff.
Şi nu uita, Bucureşti TU!!!
Ma enerveaza toti astia de arunca hartii pe geamul masinii, sper sa ne “cilivizam” si noi odata.
Ultima oara cand am participat tot ce parea sa ii intereseze pe organizatori erau pozele si prim-planurile cu obiectele magice: fluierul, lopata, pomul…
Atunci nu am ramas cu impresii prea placute, sper din tot sufletul sa creada in misiune si sa o duca pana la capat.
Succes!
@cristi eu sper să evolueze evenimentul în ceva mai bun, mai concret, într-un forum de idei în sine.
Le tin pumnii!
Poate le dăm niște idei, începem de pe blog.
Da, e o provocare! Pana imi construiesc niste idei coerente voi incepe sa ii cunosc mai bine si sa scriu despre ei.
Si copiii doresc un altfel de Bucuresti!
Ajuta-ne sa schimbam ceva. Afla despre proiectul nostru si voteaza-ne pe http://scoala.taraluiandrei.ro/proiect/padurea-din-cartier/
Avem nevoie de tine!
Iti multumim!