De când cu expansiunea internetului, autoritățile de toate calibrele sunt din ce în ce mai preocupate de tema protecției datelor cu caracter personal. Da, e o temă pe care marketerii și PR-iștii online ar trebui să o stăpânească – e acel terms of service pe care nu-l prea citește nimeni, dar care te poate scăpa de procese costisitoare și clienți supărați.
Ce vor parlamentarii europeni?
Pe scurt, vor să restricționeze modul în care se colectează datele despre utilizatori și să îi anunțe de faptul că un site plantează cookie-uri la ei pe calculator. Datele astea se numesc pseudoanonime, pentru că nu îți iau nume, prenume, mail sau mai știu eu ce date direct identificabile, ci colectează date despre consumul de internet – cât stai, pe unde stai, de câte ori, cât vizitezi de des paginile colectorului, ale concurenței etc. – depinde fiecare ce are de aflat. Problema e ca parlamentarii europeni vor să ia pâinea de la gura marketerilor, luându-le posibilitatea să segmenteze publicurile țintă – ne întorc în anii ’90.
Ce vrea IAB Europe?
și aș completa eu…marea majoritate a companiilor care lucrează cu internetul într-un fel sau altul. Vor să păstreze, pe cât posibil, modul de lucru actual, cu ajutorul cookie-urilor, pentru că acesta e, totuși, cel mai mare avantaj competitiv al online-ului în fața TV-ului.
Evident că sunt de partea IAB + industria de online vs. parlamentari, nu doar din motive strict profesionale (vezi explicațiile de mai sus), ci și din convingerea că parlamentarii europeni, în marea lor majoritate, nu înțeleg foarte bine sistemul prin care se colectează și utilizează aceste date prin cookies și, de aceea, le consideră greu de controlat și, prin urmare, periculoase. Logic, orice lucru periculos în ochii lor trebuie reglementat strict, în sensul interzicerii sau restricționării.
Nu-i păcat ca o întreagă industrie să atârne de niște reglementări făcute de niște oameni care nu înțeleg un fenomen? Eu susțin demersurile IAB în sensul clarificării legislației propuse și al păstrării accesului la date despre comportamentul anonim al utilizatorului de internet.
Cine știe, poate mâine ne trezim cu butonul de LIKE interzis
Partea cea mai trista din toata povestea asta consta in faptul ca nu a fost definit nici un standard care trebuie respectat de legea cu privire la “prajituri” din fiecare tara membra UE. Astfel ca in fiecare tara unde a fost adoptata o astfel de lege, ea specifica altceva.
In Romania se tine cont de posibilitatea utilizatorului de a bloca “prajiturile” din browser si nu esti obligat sa iti modifici aplicatia, in UK nu se tine cont de asta si te obliga “sa tratezi problema” la nivel de aplicatie.
Asta imi da impresia uneori ca sunt un sofer de cursa lunga, care dupa fiecare granita trecuta trebuie sa isi schimbe cauciucurile la masina ca sa se conformeze cu reglementarile din respectiva tara.
Bună comparația cu șofatul. Înțeleg că parlamentarii din UK au considerat că userul e prea retardat ca să știe despre cookies și despre faptul că le poate bloca, dar cred că era mai bine să le fi păstrat OPT OUT, fără să mai ceară (încă) un pop-up enervant pe site-uri sau în aplicații.