Concurs european pentru bloggeri

“Think about it” este numele comunității aflate în spatele concursului la care particip și eu, la care vreau să invit cât mai mulți bloggeri români să se alăture.

Proiectul european a fost lansat în Februarie 2009 și a trecut deja prin două etape.

Prima dintre ele a fost legată de alegerile europarlamentare din 2009, a doua etapă a fost legată de schimbarea climei modul în care noi putem încetini procesul, prin schimbări în obieciurile fiecăruia. Această a treia etapă, cea despre care povestesc eu acum, are ca subiect lumea în curs de dezvoltare, țările și civilizațiile care încă nu și-au atins potențialul. Scopul concursului este să adune bloggeri de top, care sa scrie apoi despre tarile in curs de dezvoltare din Africa, Asia si, prin contrast, despre New Your.

Data limită este Duminică, 28 Febriarie, până la care te poți înscrie. Trebuie să scrii o scrisoare de intenție, să îți aduci la zi CV-ul și să dai câteva date de contact.

Ei vor selecta cei mai buni bloggeri, pe care îi vor reuni la conferința din Bruxelles, pe 22-23 Martie(pe banii uniunii, normal).

Mi se pare foarte important ca cel puțin un blogger din România să ne repezinte la conferința din Bruxelles, pentru că noi facem parte din această categorie de țări în curs de dezvoltare și avem foarte multe de învățat și de aplicat din punctul ăsta de vedere. De aceea particip și eu, de aceea promovez concursul acesta.

Ce zici, sună interesant?

Am aflat de aici despre concurs. Dă-l mai departe, dacă știi pe cineva interesat!

TH!NK3 – Official Trailer from European Journalism Centre on Vimeo.

4 thoughts on “Concurs european pentru bloggeri”

  1. din câte am citit, runda asta durează până pe 31 August. O să urmăresc site-ul campaniei și revin cu un update, probabil mai în vară. Sorry că am răspuns așa de târziu, dar am avut blogul picat câteva zile, mici probleme tehnice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *