Ghid personal de social media pentru 2011

Free twitter badge
Image via Wikipedia

Discutam cu un prieten acum câteva zile despre faptul că mulți oameni nu știu cum să se poarte cu conturile lor de rețele sociale.

Nu vorbesc aici de experții în social media sau de oamenii din comunicare, ci de cei care n-au treabă cu domeniul, care folosesc blogurile, Facebook, Twitter și LinkedIn pentru treburi mai simple și mai personale.

Pentru ei am scris micul ghid de bun simț de folosire a social media în 2011.

Pe blog

  1. Alege 1-2 teme principale despre care scrii, nu dispersa energia pe mai multe, pentru că nu poți să fii expert în toate.
  2. Nu scrie despre ce ai făcut ieri sau ce frământări metafizice ai, decât în cazul în care asta e tema blogului. Altfel e doar lame. La fel și articolele care ”dau din casă”. Dacă povestești cum te-ai certat cu prietena/nevasta/șeful bine nu poate să iasă.
  3. Tema de blog trebuie, mai mult ca oricând, să respecte zicala ”Less is more”. Cu cât e mai simplă și mai funcțională, cu atât e mai bine. Nu o popula cu bannere sclipicioase inutile, prin care susții salvarea negului nevestii lui Vasile. Susține doar cauzele care te reprezintă cu adevărat, pentru că cititorii te vor asocia cu ele.
  4. Lasă oamenii să dea articolul tău mai departe – pune-le la finalul lecturii butoane pentru Facebook, Twitter, LinkedIn, Yahoo! Messenger și alte rețele. Dacă le place articolul, ți-l vor promova.
  5. Nu înjura branduri pe blog, dacă vrei să fii invitat la un moment dat în campanii. Arată că știi să scrii de bine, experiențele proaste poți să le povestești direct reprezentanților OPC.

  1. Facebook nu trebuie să reflecte toate părțile din viața ta. Nu ești obligat să pui nimic acolo ce n-ai arăta offline prietenilor, șefilor, familiei sau unor necunoscuți de pe stradă. Asta-i regula de bază pentru rețeaua asta. Majoritatea oamenilor o încalcă. Și eu am încălcat-o de câteva ori(în cei 4 ani de cât folosesc rețeaua). E bine că se poate corecta – ștergi poza/post-ul/video-ul/link-ul
  2. Nu te juca toată ziua Failville sau mai știu eu ce mizerii, cu care îți spamezi apoi prietenii. Majoritatea au intrat pe Facebook să țină legătura cu tine, nu să te ajute să îți fertilizezi recolta.
  3. Aplicațiile au un buton de Block(dacă devin enervante) și un buton de Skip(în momentul în care îți cer să inviți alți 10-20-50 de prieteni). Folosește-le cu încredere.
  4. Discuțiile private se poartă prin mesaje directe, nu pe Wall – acolo le văd prietenii tăi + prietenii celui cu care discuți. Dacă apar și like-uri/comentarii atunci se adaugă și prietenii celor care au dat like și comment.
  5. Relationship status-ul ține-l necunoscut. E cel mai bine, scapi de discuții inutile, nu pari disperat, nu stârnești discuții stupide.

  1. Nu te purta ca un robot. Twitter e mai mult decât RSS feed-ul tău. Dincolo de linkurile de pe blog mai trebuie să faci câteva chestii ca să devii relevant.
  2. Nu face spam. Dacă te apuci să menționezi utilizatori de Twitter cu mulți followeri doar ca să îți dea ReTweet, atunci ai mari șanse să nu faci nimic pe Twitter. Mai bine intră în conversație cu ei, discută lucruri relevante, răspunde la întrebările lor. Dacă dai răspunsuri smart, ai mult mai multe șanse să îți dea ReTweet
  3. La nivel de conținut, e aceeași discuție ca la blog – 1-2 domenii, post-uri relevante, nu prea personale, că nu îți face bine.
  4. Promovează-ți contul de Twitter pe blog. Aduce urmăritori.
  5. Publică des pe Twitter. Informația se depreciază foarte repede și dacă ai scris doar un tweet pe zi, s-ar putea să ajungi considerat inactiv. 10-15 tweet-uri/zi e un volum decent, care aduce și urmăritori mulți.

  1. Nu te împrieteni cu oameni ca pe Facebook. Aici e bine să fi avut cel puțin un contact offline anterior, în context de afaceri.
  2. Ține-ți profilul la zi, pune locurile de munca relevante, împreună cu experiențele care îți pot aduce atuuri pentru un eventual job mai bun. Nu uita să scrii și de rezultate.
  3. Fă rost de recomandări, cântăresc mult în ochii oamenilor care lucrează sau vor lucra cu tine. E ca la un produs care îl cumperi de pe internet – dacă are multe review-uri bune, ai șanse mai mari să îl iei rapid.
  4. Intră în grupurile relevante pentru domeniul tău. Ele apar pe profil și ajută la construcția unei imagini cât mai corecte despre tine
  5. Folosește descrierea de la începutul profilului ca un fel de scrisoare de intenție. Prinde foarte bine atunci când un recruiter te caută pentru un eventual job. Ține minte să eviți câteva cuvinte care nu te ajută să te diferențiezi.

Dincolo de sfaturile pe care le-am dat pentru fiecare rețea în parte, ține minte că fiecare cont de Social Media are propria lui personalitate și propriul lui public.

Brandul personal ți-l construiești cu un mix de blog, Twitter, Facebook, LinkedIn și alte rețele pe care le folosești.

Nu e o idee bună să îți legi contul de Twitter de cel de Facebook sau de LinkedIn. Oamenii au așteptări diferite de la tine pentru fiecare rețea socială și de cele mai multe ori, pe cei de pe Facebook să nu îi intereseze ce ai scris pe Twitter sau pe cei de pe LinkedIn ce ai publicat pe Facebook.

Blogul e principalul tău instrument de comunicare online, pentru că e al tău. Folosește restul de rețele ca să îți comunici cât mai bine activitatea de pe blog. Vezi și sfaturile lui Doru Panaitescu, de la care am pornit cu articolul de față.

Personalizează toate mesajele pe care le publici. Așa obții maximul din fiecare postare.

Enhanced by Zemanta

11 thoughts on “Ghid personal de social media pentru 2011”

  1. Pingback: Tweets that mention Titus Blog » Ghid personal de social media pentru 2011 -- Topsy.com
  2. “Alege 1-2 teme principale despre care scrii, nu dispersa energia pe mai multe, pentru că nu poți să fii expert în toate.”
    cre că aici lucrurile sunt ceva mai nuanțate. nu e nevoie ca toate blogurile să fie canalizate pe o anumită nișă (sau două), decât dacă urmărești ceva în domeniul respectiv. altfel, la de bine îți poți dori să abordezi 1001 de tematici care te interesează. blogurile cu traficul cel mai consistent din online-ul românesc sunt cele generaliste/ghiveci, cu sau fără expertiza necesară în toate domeniile abordate.
    în rest, observații logice și de bun simț.

  3. Camil, dacă abordezi 1001 tematici, atunci o să ai 1001 tipuri de vizitatori. Eu văd blogurile nișându-se încet încet și la noi.

    E mult mai util pentru advertiseri să știe exact cu ce tip de oameni o să aibă contact pe blogul tău.

    Apoi, din altă perspectivă, cele 1-2 teme dau coerență blogului și brandului tău personal și pot să te ajute în business

  4. de acord, repet, dacă asta urmărești – un anumit tip de vizitatori, „mulați”/interesați de tematicile abordate. dar poate vrei un blog-magazin, divers, în care aproape orice utilizator de Internet să găsească ceva pe gustul său. iar compromisul este o abordare ceva mai superficială – nu poți să te pricepi și la mașini, și la politică, și la astrofizică sau istorie; poate doar dacă ești român :.
    aș zice că advertiserii sunt mai degrabă interesați de traficul total decât de congruența tematicilor, dar e o simplă opinie…

  5. Advertiserii ar trebui să fie interesați de calitatea vizitatorilor, pe care să îi transforme apoi în cumpărători, ambasadori de brand sau mai știu eu ce obiective mai au ei.

    Dar asta e rocket science pentru multe agenții de media. Ele vor afișări fără număr.

  6. da, pe principiul că numărul compensează pentru restul. oricum, sunt doar un diletant în domeniu, asta am observat

  7. Sa stii ca nu compenseaza. Poti sa ai spam trafic cu tona si sa vinzi bannere cu 20 euro(vezi codrosu) sau sa fii refresh si sa vinzi de zeci de ori mai scump

  8. Cateva lucruri ma frapeaza:
    1.10-15 twetturi pe zi?
    2.1-2 domenii pe twitter?
    3.Nu injura branduri pe blog?
    4.Tine relationship status pe unknown?
    Defapt mi se pare aiurea toata ideea de ghid pentru ca cei care vor bani din SM oricum stiu iar ceilalti oricum n-ar trebui sa respecte reguli.
    Cheers!

  9. Dacă îmi spui și ce te frapează din ce am scris, atunci poate pot să îți răspund.

    Și nu, nu toată lumea știe, iar regulile sunt pentru cei care vor să își păstreze o prezență ok pe online, de care să nu se rușineze.

  10. 1.Nu mi se pare ca numarul de twitturi e un criteriu pentru prezenta pe twitter. Unii scriu 2-3 pe zi si sunt foarte tari.
    2.Care-i rationamentul pentru a scrie doar pe 1-2 domenii? Daca ma uit le ce scriu cei influenti pe SM in RO sau la tine vad ca nu scrie nimeni doar despre 1-2 deomenii.
    3.Imi propui sa fiu un pupincurist care scrie frumos despre branduri? Sunt o gramada de exemple cand criticarea unui brand i-a adus blogerului un contract cu brandul respectiv.
    4.Eu sunt casatorit si sunt fericit cu treaba asta. De ce as sta pe “invisible”? Sau sunt single. Asa si?

    Pana la urma un set de reguli pe SM mi se pare ca un set de reguli pentru iesitul in oras. Nu de alta da poate nu ies corect cu prietenii….

  11. Numărul de tweeturi mai mare te ajută să crești mai repede. Am observat asta din experiență directă, nu-i speculație. Cei care scriu 2-3/zi cresc mai încet, atâta tot.

    Scrii despre 1-2 domenii, dacă vrei să te cunoască lumea asociindu-te cu ele. Normal că poți să faci și excepții.

    Nu am zis să fii pupincurist, zic doar să încerci să rezolvi problema cu brandul în privat înainte să ”îi dai pe blog”.

    Treaba cu statusul e opțiune personală și era pentru cei necăsătoriți și nestatornici.

    Există și reguli de ieșit în oraș bune, așa cum există și reguli de SM bune 🙂 Nu de alta, dar în ambele situații poți să te faci de cacao. Depinde de ce prieteni ai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *