Ce inseamna sa fii bike friendly

Am fost sâmbătă în Herăstrău să mă dau cu bicicleta și am trecut pe la Aviatorilor, ca să mă întâlnesc cu ai mei prieteni cu biciclete și role. Întâlnirea era stabilită pe la 8, iar eu am planificat să ajung cu bicicleta din Sălăjean în Aviatorilor în cam 45 de minute.

Din păcate, am prins verde cam peste tot și am ajuns în 35 de minute, așa că am avut timp de un sandwich la City Grill, lângă clădirea Raiffeisen Bank. Cu ocazia asta, am studiat împrejurimile în timp ce mai dădeam câte ceva pe Twitter.

Așa am ajuns să observ suportul de biciclete, cu numeroase locuri, plasat de cei de la Raiffaisen:



Așa mai zic și eu locuri de parcare pentru biciclete(poate iau exemplu și ăștia de La Motoare) și încurajarea angajaților să vină cu ele la servici. Desigur, era asigurată și paza acolo de către un paznic al clădirii. Mă gândesc că 35 de minute nu faci nici cu metroul într-o zi bună până la Aviatorilor 😀 În plus, nu mai trebuie să stai 20 de minute să cauți locuri de parcare, mai ales dacă ești ușor în întârziere.

Mă uitam uimit la numărul de locuri mai ales pentru că am fost zilele trecute pe la Mall Vitan cu bicicleta și am constat cu stupoare că au doar 2 locuri de parcare pentru biciclete și 1 pentru scutere în toată parcarea aia imensă. Dacă nu reușești să prinzi loc, ajungi să o legi de gard.

Un alt exemplu prost, de lipsă de compasiune pentru bicicliști, este acest individ, care a avut impresia că barele acelea sunt puse acolo pentru el să parcheze mașina. Inteligent, nu?

Seară faină tuturor 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *