Cu ocazia studiilor mele de comunicare, am scris un proiect ce conține considerații personale despre influența voluntariatului asupra dezvoltării personale. Nu pun de obicei pe blog lucrări de la facultate, însă, de data asta, am zis că e păcat să îl las să se prăfuiască într-un dosar de grupă.
Situația tânărului student în contextul sistemului educațional din România
Trebuie, înainte de a analiza impactul activității de voluntariat asupra dezvoltării personale, să contextualizăm realitatea studentului, respectiv a tânărului proaspăt absolvent de liceu, moment în care consider că ar trebui, cel târziu, început ciclul de dezvoltare personală conștientă. Acest tânăr este proaspăt ieșit dintr-un mediu hipercompetitiv artificial, bazat pe recunoașterea unor abilități de reproducere și conformare, care nu au nimic de-a face cu creativitatea și inovația de care va avea nevoie mai târziu, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.
Pe de altă parte, timp de 12 ani, în afara discuțiilor cu alți tineri de vârsta lui și câteva intervenții ale părinților(în cazurile fericite), tânărul nu a avut la dispoziție mai mult de 12-13 ore(având în vedere că sunt 8 luni de școală pe an, o oră de dirigenție pe săptămână și 30 de elevi în clasă, rezultă cifra de mai sus) dedicate în care să poată să își contureze dezvoltarea personală. Din acest motiv, mare parte din dezvoltarea personală se realizează prin influențe externe, inconștient, deci necontrolat și complet neeficient.
Obstacolele în dezvoltarea personală
Cele mai mari două obstacole în calea dezvoltării personale a tânărului, în particular, și a individului, în general, sunt neconștientizarea procesului și lipsa unui cadru structurat care să încurajeze evoluția.
Neconștientizarea procesului are la bază motive legate de grupul de interacțiune, cât și de mentorii prezenți în viața tânărului, încă de mic. Dacă mentorii nu i-au oferit tânărului ocazia să vorbească despre sine și despre valorile și principiile pe care încearcă să le cristalizeze, atunci el se va întoarce spre grupul din care face parte și va duce acolo discuțiile, într-un mediu în care nu va putea decât cu mare greutate să treacă din inconștient în conștient procesul de dezvoltare personală.
Lipsa unui cadru am ilustrat-o mai sus, prin cele 12-13 ore dedicate acestei activități în cei 12 ani de educație formală. E de prisos să insistăm asupra altor argumente.
Influența voluntariatului
Voluntariatul este, prin definiție, o activitate derulată benevol de către individ, fără să aștepte în mod direct și implicit o recompensă financiară sau în bunuri. Cred că tânărul trebuie obișnuit cu acest tip de activități încă din adolescență, o perioadă altfel dominată de egoism și egocentrism, pentru a îi insufla câteva din valorile și obiceiurile ce îl vor ajuta enorm în viitor:
Lucrul în echipă
Altruismul
Atașamentul față de cauze și oameni
Alternative la recompensele materiale
Prietenia
Lista ar putea continua. Totuși, e important de punctat că voluntariatul(mai ales în formele lui avansate – ONG-uri dedicate dezvoltării personale) oferă atât cadrul în care tânărul să se simtă stimulat să evolueze împreună cu colegii lui de organizație, cât și un proces conștient de dezvoltare personală, creat și implementat prin programe de pregătire și formare a tinerilor. Cu cât un tânăr petrece mai mult timp într-o organizație de voluntariat, cu atât are mai mari șanse să își cristalizeze valori sănătoase, construite pe un schelet susținut de mare parte din membri grupului. Această ”presiune de grup” crește cu atât mai mult impactul experienței asupra individului.
Concluzii
Cred că, dincolo de activitățile școlare și educația de bază, este de responsabilitatea părinților, tutorilor și profesorilor să orienteze tinerii, încă din adolescență, spre voluntariat. Astfel le vor oferi posibilitatea să descopere procesul conștient de dezvoltare personală și, în același timp, un sentiment de acceptare și înțelegere din partea colegilor voluntari, la rândul lor.
Acum dincolo de articol, mi s-a părut extrem de interesant faptul că o căutare după dezvoltare personală voluntariat pe Google întoarce 150.000 de rezultate, din care o parte articole despre dezvoltare personală(ex.1, ex.2, ex.3), respectiv acțiuni de voluntariat care implică tineri(ex.1, ex.2, ex.3).
In cei patru ani de liceu am facut voluntariat la ONG-ul Dunabeedu.org din orasul meu natal, ba chiar am participat la un simpozion cu ocazia Zilei Internationale a Dunarii ( tinand un speech ) + plus ca am o diploma in managementul voluntarului ( deci sunt un know how – ca sa ma exprim asa)
Concluzie – Voluntariatul te dezvolta!!!
Cum vine treaba asta cu managementul voluntarului?
Daca tot a venit vorba de voluntariat.. http://youtu.be/6xfrec7IpS4
@cos_ti ce face fundația asta, a lui Voiculescu?
@Titus http://www.fudv.ro/2011/06/program-de-voluntariat-2/
Mă interesează mai specific, ce proiecte, cu ce scop, care sunt rezultatele, ce să mai, o minidescriere 🙂 Am înțeles treaba cu programul de voluntariat.
Mai multe informatii nu pot sa iti dau in afara de cele care sunt si pe site deoarece nu fac parte din ea.
aici sunt cateva resurese:
http://www.centruldevoluntariat.ro
http://www.voluntariat.ro
wwww.voluntareuropean.ro
http://www.tinact.ro
aici sunt si informatii despre programe de voluntariat, cursuri de formare, instrumente de lucru cu voluntarii
etc
Așa și eu recomand http://www.aiesecbucharest.ro , respectiv http://www.aiesec.ro . Acolo m-am format 🙂
Titus, ma bucur ca referatul tau nu a ramas pe un raft. Cautand textul pe web ca sa vad daca referatul e scris de tine sau nu, am dat si peste blogul tau. Deci n-ai plagiat. Bravo! Felicitari ca promovezi voluntariatul. Eu personal am avut experiente extraordinare ajutandu-i pe altii.
Succes!
profa
Mulțumesc pentru aprecieri! Mă bucur că v-a plăcut lucrarea scrisă de mine. Vă mai aștept și cu alte ocazii pe blog
Titus
am avut ocazia sa recitesc eseul tau, insa de asta data sub o alta semnatura, prezentat de un coleg de-al tau de an in restanta ca scris de el. Mi se pare incredibil!
Oricum, mi-a facut placere sa-l recitesc. Iar colegul tau o sa ia nota 1.
🙂 Îmi pare rău pentru coleg, sper să se învețe minte și să nu mai copieze.