Zilele trecute am terminat de citit România Noului Val, proiect la care am contribuit în cadrul campaniei de crowdfunding. O parte din volum e scrisă de persoane cu care am o relație profesională sau personală și cumva marchează un moment important în viață, atunci când cunoscuții tăi încep să scrie în volume de interes strategic pentru țară (chapeau, apropo).
Citez mai jos descrierea cărții (sursa: noulval.ro, tot de acolo e și fotografia):
Volumul reuneste 77 de tineri antreprenori, creativi, inventatori, regizori, voluntari, activisti, tineri diplomati, analisti, consultanti, manageri, ganditori și jurnaliști ce oferă o colecție de viziuni originale de excepție asupra viitorului Romaniei, in contextul revolutiilor culturale globale provocate de tehnologie si de democratizarea cunoasterii. Lucrarea, lansată sub egida Foreign Policy, este un proiect colaborativ inedit. Cartea propune societatii contemporane o incursiune in lumea ideilor inovatoare care stau la baza viitoarei economii globale – lucrarea este împărțită în patru capitole: „Industriile creative. Revoluție cu puterea imaginației”, „Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI”, „Noua economie a cunoașterii . Antreprenoriatul de a treia generație”, ”Predicțiile Generației Y”.
Nu intru în analiza detaliată a fiecărui capitol, însă un feedback global după ce am citit cartea ar fi că organizarea și integrarea eseurilor în fiecare temă trebuia consolidată pentru că saltul de la cultură la arhitectură și apoi la ONG-uri nu ajută prea mult un cititor neavizat să înțeleagă demersul. În plus, câteva dintre materiale au semănat prea mult cu analize de undergrad sau masterat, citând mult din autori consacrați și oferind prea puțin din experiența personală, pe când altele a mizat prea mult pe o opinie tânără, însă fără un argument puternic și bine definit de experiențe îndelungate pe o temă (acele 10,000 de ore deja parte din mainstream).
Cu toate astea, am rămas plăcut impresionat de faptul că este unul din puținele locuri unde un grup de oameni vorbește deschis despre rețele, socializare controlată și intenționată, respectiv de dezvoltarea unei societăți prin conectarea deliberată a liderilor lor fără a avea iz de securism ceaușist, așa cum din păcate am tot văzut în România ultimilor 25 de ani. Sigur, o parte din autori erau în plină ascensiune în perioada pre Decembristă, însa reformarea și aderarea lor la acest demers nu poate decât să ajute la coeziunea generațiilor.
M-am bucurat să văd o aplecare mare spre diaspora și modul în care și eu, român plecat în străinătate, pot să contribui la indentitatea națională, la cultura și prosperitatea atât at comunității localizate în spațiul românesc, cât și a românilor de pretutindeni (chiar și a celor care cu greu recunosc că sunt români).
Și mai văd un interes coerent pentru democratizarea cunoașterii, monedele digitale, inovația în domeniul energiei, guvernanța digitală și creativitatea, noua direcție în cultură, educația alternativă și transformarea educației prin design, arhitectura deschisă, noua cinematografie, exoeconomia, urbanismul participativ, leadershipul feminin, minorități și rețele, guvernanța corporativă, tehnologiile disruptive, open data, agricultura reinventată, revoluția roboților industriali, explorarea și colonizarea spațiului, comunitățile vulnerabile, gândirea divergentă. Cu toate astea, nu pot să nu remarc faptul că unul din reperele folosite este Roșia Montană și modul în care a mobilizat un număr semnificativ de români, fapt fără precedent dupa Decembrie 89, dar din păcate fără ecou până la momentul publicării acestui articol.
Cartea vine într-un moment de euforie post Noiembrie 2014, cumva potrivită să prelungească raza de speranță văzută de românii care l-au învins pe Ponta și pe Dragnea și pe toți zombii lor prin ore de stat la coada la vot, baterii descarcate pentru postări pe Facebook sau telefoane acasă, la prieteni și rude din țară. Vine într-un moment în care parlamentul țării este folosit drept scut și sabie împotriva justiției dezlățuite și hotărâte să dezvăluie legăturile și afacerile care au ținut România pe loc timp de 25 de ani. Mai e mult de lucru, atât la mentalități, cât și la sistem, nu mai vorbesc de actul de justiție care trebuie să se manifeste asupra multor altor rețele mari și mici care stau și ”sug sângele poporului” ca niște ”bampiri” de-ai lui Caragiale.
Aș vrea să văd mai multe evenimente și mai multă implicare consistentă a autorilor și a rețelelor lor în actuala conversație politică și economică națională, vervă mai multă, voce mai puternică în condamnarea și combaterea sistemului pe care România noului val trebuie să îl înlocuiască. Momentul tăcerii a trecut, e vremea să dialogăm mai mult. Mi-e greu să termin materialul de mai sus pentru că volumul cumva a lăsat demersul neterminat, marchează mai degrabă un început decât o concluzie, un pre-manifest, un exemplu și un ghid versus un postulat intens și clar, cu o direcție unitară. Cred ca aici stă proiectul următor – cum integrarea tuturor demersurilor vârfurilor duce la construcția unei Românii noi, unde există șanse fără noroi și afaceri fără obloane și uneltiri în spatele contractelor.
Proiectul de țară, nu de carte.
