Tag: MBA

California, USA – țara oamenilor fericiți

IMG_4307Luna trecută am fost în China, cu primul curs din programul de Rotation al Executive MBA-ului de la HULT (am terminat anul 1, mai e unul, gotta plan vara viitoare deja), unde am vizitat Hong Kong-ul și Shanghai-ul. Despre ambele am scris și de bine și de rău, dar de punctat ar fi, înainte să încep povestea San Francisco-ului și a Californiei centrale, că nu mi-au plăcut oamenii, așa în general. Erau puși pe țepe, pe șmechereală, nu puteai să ai încredere în nimeni care vorbea engleză.

Ei, m-am tot gândit ce m-a surprins cel mai tare la America și ce mi-a plăcut cel mai mult. Oamenii. Oamenii ăștia sunt prietenoși pe stradă, la magazin, la mall, la coadă, în autobuz, în parc, în bar, la hotel, la școală, peste tot. E o cultură a respectului reciproc, a prieteniei, a bunei dispoziții. Am întâlnit foarte mulți oameni foarte relaxați. Poate nu e toată țara așa, dar zona San Francisco – Santa Cruz – Monterey e fix cum am descris-o mai sus, deci extrem de primitoare și locuibilă.

Dar să revin la ce am făcut p-acolo. În primele zile am fost la școală și apoi am bătut, la propriu, jumate din SF pe jos și pe bicicletă (DA!). În fiecare zi am mâncarea locală, care a absolut delicioasă, n-am luat niciun fail, spre deosebire de China, și m-am îndrăgostit de guacamole. Apoi am luat la rând câteva chestii de must-do pentru turiști:

  • Coit Tower mai mult pentru urcare decât pentru vedere
  • Tramvaiele vechi, pe cablu – pentru care merită să iei un day pass, ca să nu te taxeze la fiecare curbă/intersecție și pe care amerită să le iei în timpul săptămânii, când e mai puțin omor – am stat 30 minute să ajung pe Lombard Street
  • Russian Hill – great view, great gardens
  • Zona portului, cheiurile, stația de ferryboat
  • M-am dat cu bicicleta peste Golden Gate, până la Sausalito și Tiburon, după care ne-am întors cu ferryboat-ul
  • Am fost cu balonul peste zona agricolă a Californiei, deși trebuia să mergem peste Napa, să vedem viile (era ceață)
  • Roadtrip down the 101, prin San Jose (cu oprire la Google), Santa Cruz (superplajă și cald bine), Moss Landing (foci și vidre) și Monterey (sleep stop și punctul de întoarcere în SF pentru mine)
  • M-am dat cu transportul public interurban din Monterey până în San Fran. Ieftin și prost.
  • Am mâncat mere fuji
  • Am fost în Haight – Ashbury, zona cea mai hipioată a SF-ului, apoi prin parcul Golden Gate, care e plin de boschetari drogangii (se fumează iarbă pe stradă zi și noapte, în mod tolerat, se pare)
  • Am văzut Sequoia-ii și valea din parcul Yosemite, unde am și urcat până la căscăduță (e secetă mare acolo și au cam secat)
  • Am luat prima mea lecția de surfing în Pacific – cu wet-suit, instructor, tot tacâmul. E de departe cel mai obositor sport pe care l-am încercat, după 3 ore eram legumă. Dar m-am ridicat pe val de mai multe ori 🙂
  •  Și am și ieșit noaptea prin oraș – super safe, lume prietenoasă, poți să îți lași cardul la bar când deschizi tab-ul, ca să nu te tot cauți de el
  • Am fost la Zoo, foarte bine întreținută, animale multe și totul gândit ca o experiență de învățare pentru ăia micii

Poze am pus cu duiumul pe Facebook, pentru prieteni, iar pe Instagram sunt câteva selecții. Netul a mers execrabil la hotel și pe stradă, însă era fain că la fiecare Starbucks sau McDonald’s aveai free WiFi. Și cu semnalul la mobil stau destul de prost, sunt zone în SF fără acoperire pentru anumite rețele, dar deh, nu există pădure fără uscături.

Singura chestie cu adevărat nașpa e traficul, strâns legat de faptul că un apartament decent în SF e 2500 USD/lună. Mulți stau în afara orașului, unde e mai cald și mai bine, dar și mai ieftin, însă stau cu orele în trafic la rush hour.

Vremea e foarte ciudată în SF, pentru că în iulie am prins temperaturi de 10-15 de grade din cauza aerului rece venit de pe ocean. Peste tot în jurul orașului erau 30 de grade, însă în SF parcă era o toamnă cu vânt. Altfel nu mă plâng, nu-s mare fan caniculă, mai ales că trebuie să mă întorc la aia din București.

Una peste alta, concluzia e ca USA a urcat pe primul loc în lista de țări preferate.

China e mai putin comunista decat imi imaginam

Încă de la plecarea din Hong Kong am simțit fiorul ”marelui urs”, când la aeroport am aflat că avionul spre Shanghai mai întârzier cam o oră. Bun, am stat, am scris, am citit, am mâncat. S-a făcut ora de îmbarcare, ne-am încolonat, cu pelerine de ploaie din celofan și ne-am băgat în avion (un mamut al Hong Kong Airline). Problema a fost că am stat pe loc vreo 2 ore fără nicio explicație mai concludentă decât că e aglomerație la plecare și că de asta durează.

Nici cursa n-a fost mai prejos, după ce am decolat (finally). Am ajuns să nu regret faptul că n-am luat bilete la parcul de distracție din Hong Kong, pentru că avionul ba era cu botul în sus, ba cu el în jos și tremura tot; turbulențe, tati. După toată distracția asta, mă gândeam că mă așteaptă un superdrum spre hotel, cu Maglev-ul și metroul, într-o țară care nu prea știe ingliș și un alfabet cu care n-am nicio treabă. Surpriza a fost mare când am văzut bancomatul cu opțiune de engleză, numele stațiilor în engleză, travel cardul în engleză și o grămadă de facilități pentru turiști, drept pentru care am ajuns rapid la hotel (deh, Maglev-ul merge cu 300+ la ora), iar metroul e extrem de accesibil, rapid și curat. De fapt, tot orașul e foarte curat, pe cât de uriașe sunt parcurile, trotuarele sau clădirile.

Am vizitat o grămadă prin centru, iar, dincolo de barul de la etajul 47, cel mai mult și cel mai mult mi-a plăcut muzeul de artă modernă și contemporană, unde pe lângă clasici și pictori de partid era prezentă și o expoziție de ilustrații amuzante și bine executate. Iar, poze am pus pe Facebook, pentru prieteni, dar pun și aici una din ilustrațiile mele preferate: iepurașii prăjiți:

969723_10151511711130892_1742192893_n

 

În rest, am fost pe Bund, prin multe parcuri, în bazarul lor din centru (unde am învățat să negociez chinezește – zice un preț, tu zici cam un sfert sau mai puțin, vă înțelegeți la jumate), am mâncat mâncare locală, am bătut străzile în lung și în lat, m-am dat cu metroul mult de tot și am învățat să evit oamenii care intră în vorbă cu mine, sperând să îmi vândă ceasuri false sau ochelari de soare. Am văzut și câțiva cerșetori în metrou, câțiva pe stradă, dar surprinzător de puțini pentru un oraș așa de mare. Un alt mare absent e populația de câini, singurul motiv pe care mi-l pot imagina fiind cel că se află printr-o farfurie, în ceva restaurante. Mă rog, m-am cam lecuit de mâncăruri ciudate, după ce am avut în farfurie copite de porc sau labe de rață. Trust me, sunt mai dezgustătoare decât vă imaginați.

Dar există și mâncare chinezească bună (aseară, de exemplu, la un restaurant recomandat pe Lonely planet). Să vedem dacă ăsta din seara asta o sa fie la fel de ok.

În rest, trăiască jetlag-ul!

To be continued…

谢谢

Prima dată în Hong Kong – căldură, zgârie-nori și umezeală

Am ajuns ieri seară (GMT +7) în Hong Kong. Cred că dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte orașul, după cam 24 de ore de trăit în el, i-aș zice orașul extremelor: e foarte cald, foarte umed, foarte aglomerat, iar bogații au spații mari pe deal și săracii trăiesc în cutii de conserve/blocuri în oraș.

M-am plimbat destul de mult prin centru, unde m-au surprins două alte extreme – apa și alte lucruri de bază sunt foarte ieftine (4-5 lei o sticlă de 0,5 l de la 7 eleven), dar la restaurante e destul de scump (bine, la cele mai stilate, că la curry și take-away iei si cu 20 de lei). Priveliștea face toți banii, însă:

IMG_3139

 

Azi, de dimineață, am fost până sus, pe Victoria Peak, plus pe traseele din zonă. E mult mai respirabil aerul acolo și ai pe unde să te plimbi. Cred că e cea mai apropiată senzație de junglă tropicală pe care am trăit-o până acum. A fost nevoie să vin pe la hostel să mă schimb din cauza umezelii. Cea mai mișto chestie de sus, de acolo, dincolo de priveliște, a fost vegetația aia nouă, pe care nu o găsești la noi:

Mai am de văzut câteva chestii azi: Buddha, orașul dintre ziduri și niște lăcașe de cult tradiționale. Revin cu update.

p.s. Foursquare e cel mai tare – am mâncat un super mic dejun cu doar 30 de dolari hongkongezi (vreo 15 lei). Acum încerc și prânzul.

Update

Foursquare nu s-a dezmințit, am nimerit într-un restaurant ok, de-al localnicilor, însă am ajuns la trista concluzie că nu mă înțeleg cu mâncarea chinezească autentică (dim sum) și basta, drept pentru care seara am trecut pe sushi/sashimi. Dar până acolo mai este. Am aflat de pe CNN.com că locul în care am stat e ceva clădire celebră, în care s-a filmat un film cu mafioți și că e considerată dubioasă de către localnici (ceea ce pot să confirm și eu după ce am stat în celula mea de 5 mp). Măcar a fost ieftin.

Să revenim însă la traseu. După ce am prânzit cam mult (deh, umblasem deja vreo 10 km de dimineață și am zis să iau o pauză), am luat-o spre Tung Chung, să mă dau cu faimoasa telecabină care duce la Big Buddha. Mai aveam în plan câteva puncte de vizitat, însă telecabina și aruncatul cu privirea p-acolo pe sus mi-au mâncat cam tot timpul de lumină. Am prins la limită cabina cât să apuc să fac câteva poze și să fie nevoie să cobor (deh, la 6 se trag obloanele în timpul săptămânii). M-am dus apoi spre templul vietii, din Wong Tai Sin, după ce oprisem întâi la Lok Fu, cu speranța că mai văd ceva din Walled City. N-am mai mers pentru că era noapte și era dubioasă zona. La Wong Tai Sin am ajuns, am făcut o poză cu templul și apoi m-am dus la sushi, ca un turist adevărat ce sunt.

Spre seară am zis să încerc ceva nou față de serile trecute, iar, având de ales între cluburile de striptease și pub-urile din Wan Chai, le-am ales pe cele din urmă (da, mamă, poți fii mândră). Am ajuns în Wanch (tot de pe Foursquare luat), unde era open mic night și am ars-o la o bere japoneză și una mexicană, în timp ce unii încercau să cânte una-alta (rock, mostly). După aia am zis să dorm un pic înainte de zborul către Shanghai, dar jetlag-ul iar m-a vizitat și m-a cam ținut treaz, drept pentru care am plecat mai repede de acasă (cu N21-le de 4:50) și stau în aeroport să scriu capătul ăsta de articol.

Lecții de viață din și despre Hong Kong:

  1. Urăsc căldura și umezeala, în combinația asta. 
  2. Aerul condiționat în exces e criminal (avion, apoi cameră, apoi în toate magazinele – inclusiv la 7-11)
  3. Oamenii ăștia trăiesc mai mult în cutii (blocuri) și sub pământ (au inclusiv mall-uri întregi pe la stațiile de metrou până la -3)
  4. Fără soare viața e pustiu. Cred că există un magnet de nori deasupra Kowloon-ului, pentru că la aeroport era uscat azi dimineață, deși la mine plouase toată noaptea.
  5. Dacă plătești cu cardul, ai grijă ca nota să fie procesată în monedă locală – cursul de schimb de la POS e o mizerie. Mai bine ai mai mult cash la tine decât 7-8% în plus la notă de fiecare dată.
  6. HSBC tipărește dolarii hongkongezi, habar n-aveam
  7. Oamenii ăștia au făcut zgârie-norii de nevoie (n-au loc), n-ar trebui să îi invidiem. Stau în niște megacutiuție.
  8. E surprinzător cum un popor poate să fie obsedat de curățenie și jegos în același timp – bine, în locuri diferite. Să luăm ca exemple metroul (supercurat) și WC-ul de la McDonald’s (o coșmelie de doi lei plină de muște și mirosind a zoo). Hygene freaks, dar selectiv.
  9. Orașul miroase a curry, a mirodenii, a mâncare chinezească – mi-a luat câteva ore bune să mă obișnuiesc. Acum miros și eu la fel.
  10. Hainele nu se usucă. E prea umedă treaba, deci improvizezi sau le iei așa pe tine. De aia își duc ei hainele la spălătorie + uscător.

Cam atât. Întrebări? 🙂

Plec spre Shanghai în, sper, câteva ore.

p.p.s A, da, poze am pe Facebook, dacă suntem prieteni.

Cum finanțezi un MBA / Executive MBA

O cititoare mi-a suflat pe email că a căutat în lung și în lat credite pentru MBA, burse pentru MBA și alte tipuri de finanțări, însă fără succes. Treaba asta se complică, dacă se orientează spre un MBA de afară sau către o școală din Top 100 Financial Times sau The Economist.

mba-imhi-financing

Trebuie spus din start: nu există rețeta perfectă. Fiecare candidat are contextul lui/ei și diferă structura finanțării de la caz la caz. Totuși, din experiența mea, pot să încerc un proces prin care trebuie să treci atunci când cauți finanțare pentru MBA.

Bilanțul resurselor arată în felul următor:

  • taxa de școlarizare
  • cazarea pe perioada studiilor
  • transportul (atât local, cât și acasă)
  • cărți/net/laptop/ipad etc.

În cazul unui executive MBA e mai simplu, cheltuielile sunt mai mici și îți păstrezi jobul.

Primele la care trebuie să te uiți sunt propriile economii. Dacă nu ai, atunci, poate nu e timpul pentru o așa investiție. Recomand un minim de 10% din resurse să fie acoperit din economii.

Apoi, vorbește cu părinții/rudele, vezi dacă te pot ajuta să îți plătești școala (fie cu titlul de sponsorizare, fie împrumut informal până începi să câștigi primii bani). Dacă nu reușești, nu au posibilitatea sau nu vor, treci la pasul următor.

Bursele – acest izvor al belșugului și confortului studențesc – stau un pic altfel pentru MBA. Aici se acordă burse doar celor care:

  • au avut rezultate foarte bune la GMAT
  • au demonstrat o cariera de excepție până acum și potențial ieșit din comun
  • provin dintr-o zonă mai puțin dezvoltată a lumii/dintr-o categorie socială defavorizată
  • demonstrează că nu au posibilitatea să își susțină de unii singuri studiile

Dacă nu bifezi cel puțin două puncte, atunci cauți degeaba. Dacă totuși te califici pentru o bursă, sunt foarte rare șansele în care ea depășește 50% din taxa de școlarizare, iar restul cheluielilor tot în sarcina ta cad.

După ce ai epuizat variantele de mai sus, fă o cerere adresată angajatorului tău – probabil că directorul de departament + directorul de resurse umane vor decide dacă merită să investească în tine banii și timpul (da, și timpul) necesar terminării unui MBA.

Ultima, dar nu și cea din urmă, speranță rămâne banca. Aici nici nu are rost să întrebi despre credite pentru MBA, pentru că ele au fost create ca să corespundă taxelor din țară, nu și celor din străinătate. Pentru a face rost de banii de școală, ai nevoie de:

  • un credit rating bun (plătești ratele la timp, dacă mai ai, ai un salariu ok, grad de îndatorare rezonabil – sub 30%)
  • garanții imobiliare (dacă vrei să iei sume mai mari, cu dobânzi mai bune)

Se poate obține finanțare și fără garanție, însă la costuri mai mari și cu limite joase. Poți merge la mai multe bănci, pentru mai multe credite, însă trebuie să fii pregătit să gestionezi lunar banii astfel încât să poți plăti tuturor tainul. Unele școli oferă posibilitatea plății în rate prin intermediul lor, însă de cele mai multe ori, ratele depășesc cu mult salariile din România.

Nu există bănci care acordă cu precădere tipul ăsta de credit, însă eu am lucrat cu CitiBank și Raiffeisen.

Baftă la căutări și atenție la mixul de finanțare. Nu trebuie să fie 100% de la bancă, pentru că te expui prea tare, dar nici să te ferești de ele nu e o soluție. Până la urmă, primele lecții de la un MBA sunt despre management financiar.

(sursa foto)