Kick-ass 2 (2013) – comic book-urile prind viață

image003Am fost aseară la filmul Kick-ass 2, realizat după un comic book. Cum nu sunt fan comic books, n-am de unde să știu cât de aproape sau departe a fost de povestea inițială, însă filmul e foarte greu de încadrat. N-a fost nici bun, nici prost.

M-am distrat tare bine, pentru că scenaristul a avut o minte destul de bolnavă când a scris replicile și a descris momentele ce au fost filmate.

E presărat cu adolescenți care fac referințe sexuale explicite, la un moment dat apare o fată evident minoră și sumar îmbrăcată care e filmată ostentativ de aproape, pe muzică de aerobic, iar doi dintre super eroi (Kick-ass și Night bitch (?!)) fac sex în baie, în debara și pe unde mai prind un pic de intimitate adolescentină. Mai avem stereotipurile de liceu din america – fetele cool, the jocks, tocilarii – faze în care primii se iau de ultimii.

Un alt motiv de distracție e numele super răufăcătorilor – începând cu Motherfucker – fostul Red Mist, pentru cunoscători (?!?!), tata lor, care apoi i-a botezat pe toți și i-a mascat de parcă erau un Slipknot tribute band. Desigur, ei se bat cu ăia bunii și pierd.

Pe Jim Carry era să nu îl recunosc. Apare destul de puțin în film și moare (!) la un moment dat, dar are un mesaj profund moralizator, ca de altfel întreg filmul (dacă ignori referințele și ipostazele sexuale cu adolescenți).

Ah, era să uit, nu prea e film de mers cu copiii, pentru că zboară sânge cam în tot filmul, fazele cu bătăi sunt destul de explicite și măcelul e prezentat de aproape și cu plăcere de director. Dar are și un pic de puppy love, între Kick Ass și Hit Girl, care se pupă la final (spoiler, hehe).

Mersi fain de invitatie Cinema City și Ro Image. Filmul apare vineri, 16 August, pentru cei interesați.

Despicable me 2 (2013) – sunt un ticălos și am minioni galbeni

Bine, uneori sunt mov, dacă îi bate cineva sau le dă PX-41, dar să nu ne pierdem în detalii. Am fost aseară la Despicable Me 2, în AFI, la Cinema City, în 3D (technical, nu IMAX), grație Ro Image. Ca să înțelegi filmul, din punctul meu de vedere, trebuie să vezi și prima parte, pentru că altfel nu înțelegi cine e Gru, care e treaba cu fetele lui, cu minionii sau cu câinele dubios. Nu-i obligatoriu, dar ajută la construcția ”big picture”-ului.

Filmul e plin de scene foarte amuzante, are niște povești de dragoste, are bătăi, are conspirație, organizații secrete și un virus (PX-41) care transformă orice creatură într-un fel de zombie. De asta cred că trebuie văzut și World War Z înainte, ca să te distrezi și de asemănarea între comportamentele zombiilor de acolo și a celor din Despicable Me. Bine, ăștia ultimii sunt mult mai amuzanți.

Agnes are, din nou, cea mai tare replică din film, când compară capul lui Gru cu un ou din care iese un pui. Priceless.

despicable-me-2-picture01

Filmul rulează de vineri, 5 Iunie, la Cinema City și cred că e un must, fie că ai 5 sau 45 de ani.

(sursa foto)

To Rome with Love (2012) – un woodyallenism autentic

Săptămâna trecută, înainte de tura scurtă prin Apuseni, am fost la un film foarte fain. Deși am ajuns cam târziu la fața locului, am intrat repede în poveste și ne-am putut bucura de un exercițiu foarte bun de marketing de oraș.

E vorba de Din dragoste pentru Roma, ultimul film al lui Woody Allen. În el joacă Alec Baldwin (nu are nevoie de precizări suplimentare), Ellen Page (Juno & Inception) și  Jesse Eisenberg (Mark Zuckerberg), plus regizorul Woody Allen.

Filmul e plin de anecdote, satiră socială, povești de dragoste, dar și multe, multe imagini din Roma. Nu intru în detalii referitoare la acțiune, vă las pe voi să îl descoperiți. E numa bun de văzut după muncă, de relaxare și descrețire de frunți.

Din dragoste pentru Roma rulează deja la The Light Cinema, în Liberty Mall, București (distribuit de RO Image), deci liber la film diseară.

Rock of Ages (2012) – cu vedete, pe muzică rock

Am fost aseară, grație Mediapro Distribution și Oxygen PR, filmul Rock pentru totdeauna la Cinema City din Sun Plaza.

Am ajuns cu un pic de întârziere și a trebuit să trec prin fața tuturor bloggerilor din rândul pe care eram așezați și am nimerit fix la intro. Deși la început poate să pară un pic cam plictisitor(fata de la țară se îndrăgostește de băiatul aspirant de la oraș, care mai apoi o lasă(boul) ), filmul se dovedește a fi un musical(nu știam că au revenit la modă) delicios de amuzant.

Joacă Russell Brand, Paul Giamatti, Catherina Zeta-Jones(care nu își arată deloc vârsta, ba din contră, mmm), Malin Akerman, Mary J. Blige, Alec Baldwin şi Tom Cruise(Stacy Jaxx), ultimul fiind chiar vedeta filmului, cumva o proiecție a ceea ce și-ar fi dorit el să fie când era mic.

Sherrie(Julianne Hough) e o bunăciune rară, blondă, îmbrăcată mereu sumar și Drew(Diego Boneta) e un viitor idol al corporatistelor privitoare de ecrane.

Pe tot parcursul filmului merg șlagăre ale rockului, de te fac să îți aduci aminte de tinerețile părinților – Def Leppard, Joan Jett, Journey, Foreigner, Bon Jovi, Night Ranger, REO Speedwagon, Pat Benatar, Twisted Sister, Poison, Whitesnake.

Deci de văzut pentru fanii rockului. Nu cred că o să fie apreciat de maneliști.

Vine în cinema-uri din 22 Iunie.

 

Bloggerii nu-s oameni seriosi, dom-le!

Am fost sâmbătă seară la Prometheus, un clubuleț la Piața Națiunilor Unite, la invitația domnului Chinezu, căruia îi și mulțumesc pe această cale. Îi mulțumesc și pentru că m-a lăsat să întind coarda și să mă prezint cu alai la acest eveniment de standup comedy – prestat cu drag și spor de Aristocrații(performeri regulați sâmbăta în clubul mai sus menționat).

Bloggerii nu-s oameni serioși pentru că se dau la standup-uri și chiar râd. Râd și atunci când gluma nu a fost așa de reușită sau când glumețul de pe scenă le zice într-un flegmatism rar și greu de apreciat pentru profani.

Pe de altă parte, am râs cu poftă la glumele preferate ale serii – despre bogați și săraci, despre prostie, despre diverse deșeuri umane și despre femei.

Cea mai tare glumă a serii(bine, dintre cele digerabile) a fost cea despre femeile la volan.

Continue reading Bloggerii nu-s oameni seriosi, dom-le!