Idei pentru Revelion 2012 cu avionul p-afara sau in tara

Dacă nu te-ai gândit până acum ce faci de Revelion, e cam timpul să o faci, pentru că se ocupă locurile, se fac rezervările și se scumpesc biletele de avion sau cazările. Știu că românul are tendința să lase treburile pe ultima sută de metri, însă e mult mai avantajos să plătești din timp pentru că scapi și de bătaia de cap și plătești și mai puțin pe minivacanță.

Doru mi-a aruncat o leapșă, despre idei de petrecut noaptea dintre 2011 și 2012, numită tradițional ”Revelion”. De ceva ani, e o tradiție în gașca mea să petrecem în Baia Mare, într-un loc găsit în ultima zi posibilă, pe 31. Anul ăsta am zis că trebuie să fiu un pic mai creativ și să găsesc niște idei mai bune de Revelion.

Deja am luat biletul de avion pentru 30 Decembrie, să mă întorc de acasă, așa că pot să mă uit la variante de plecare din capitală.

Ideea mea de Revelion în străinătate este biletul ieftin până în străinătate și aventură locală. Continue reading Idei pentru Revelion 2012 cu avionul p-afara sau in tara

Cand ma apuca dorul de duca, imi vine sa ma urc in avion

Acum vreo două luni, prin miezul verii, am tras o fugă până în Barcelona și a fost grozav. Deși 3 zile și jumătate sunt foarte foarte puține pentru a vedea un așa oraș, am biciclit, am luat la picior și am folosit transportul lor în comun ca să vedem cât mai multe. Excursia s-a terminat și ne-am întors în birourile răcoroase din Bucureșt și în arșița nemiloasă din afara lor. Toate au fost bune și frumoase o vreme. Apoi a început să adie câte o briză mai răcoroasă la final de zi sau dis de dimineață, când o luam agale spre corporație.

O adiere azi, alta mâine, au început să stârnească ceva în mine. O chemare. Am încercat să o potolesc cu ieșiri la mare, cu drumuri la țară, numai să uite să treacă pe la mine. Dar nu s-a lăsat. Cu timpul a crescut și mai mare, până când a explodat în articolul ăsta, făcându-mă să îmi aștern gândurile de ducă.

Da, m-a apucat dorul de ducă. Pe vremuri, dacă se întâmpla asta, trebuia să mă duc pe la agențiile de turism/voiaj sau să caut în Pagini Aurii Continue reading Cand ma apuca dorul de duca, imi vine sa ma urc in avion

In Barcelona nu mergi sa faci plaja

Mergi să te plimbi, să vizitezi, să explorezi. E un oraș frumos de mama focului, însă fără plaje spectaculoase. Are niște petice lungi de nisip, însă dă mai mult a Eforie Nord decât a Spania. Mai bine faci lucruri mai interesante. Cel puțin eu asta am înțeles din cele 4 zile de vacanță în Barcelona.

Povestea a început de sâmbătă dimineață, dintr-un taxi al cărui șofer extrem de amabil ne-a dus până la aeroportul din Otopeni cu doar 20 de lei(pe ceas), ne-a urat drum bun și ne-a făcut dimineața frumoasă. Era de la Pelican. Ne-am dus noi către terminal, cu biletele de avion în mână, și ne-am urcat în scurtă vreme în avion.

Călătoria cu avionul până în Barcelona durează, direct, cu Tarom, cam 3 ore. A fost timp suficient cât să termin Branding pe Frontul de Est și să mă încânt cu un mic dejun aerian(ceva ou cu o feliuță de roșie și o chifluță). De aia e bine să mănânci ceva înainte să pleci – asta dacă nu ți-e rău de avion. Ajunși în aeroportul din Barcelona, a trebuit să găsim o metodă rapidă și ieftină de a ajunge în oraș. Mulți o să zică – băi, ia trenul, apoi metroul, e mai ieftin. Noi am luat Aerobus-ul, care te duce în 30 min în Piața Catalunya, fix în centrul orașului. Două bilete dus-întors costă 18 Euro și te scapă de o bătaie de cap – întoarcerea la aeroport.

În centrul orașului, ziua 1, n-aveam nicio idee cum să ajungem la hotel mai ușor – Avinguda Diagonal 161-163 – așa că am întrebat o farmacistă, fix pe colțul pieței. Ai fi zis că având Google Maps și ceva ani de oraș o să ne și dea indicații corecte. Dar nu, ea ne-a trimis în colțul opus al Barcelonei, la stația Maria Cristina, la numărul 600 și ceva. După ce ne-am liniștit țandăra sărită, am luat-o la picior în direcția în care vedeam că scad numerele impare. N-a trecut mult și am dat de primul loc în care am mâncat, la Piscolabis. Tapas bun, ne-am potolit și foamea.

Se făcuse deja târziu și am luat-o spre hotel – cu autobuzul 7, care traversează Barcelona pe diagonală, de la Zona Universitaria, în nord, până aproape de Forum, la capătul Avinguda Diagonal. Hotelul e mișto – Amrey Diagonal – personal amabil, hărți gratis, internet, mâncare bună.

Și de aici începe povestea, pe bune.

Ziua 1 – ziua mersului pe jos

Ziua asta a început, în sine, pe la ora 5-6, când am plecat din camera de hotel, să explorăm un pic orașul. Am luat-o la pas, ca să vedem și să simțim adevăratul puls al orașului, în afara zonelor comercialo-turistice, pe străduțe. Tot coborând spre partea de sud-est, am dat, inevitabil de mare și de plajă. Continue reading In Barcelona nu mergi sa faci plaja

Cum ma pregatesc de plecarea in vacanta

Mai am puțin și plec spre Spania. Am luat biletele de avion, am rezervările la hotel făcute, însă mai trebuie să trec printr-un proces foarte, foarte important, înainte de plecare – făcutul bagajului.

Deși sună foarte simplu, trebuie să reții că pleci la câteva mii de kilometri distanță și nu poți să te întorci, în cazul în care ai uitat ceva. De ceva vreme încoace, măcar mental, am ajuns să fac o listă de lucruri de care am nevoie atunci când plec în vacanță.

Încep cu numărul de zile pe care o să îl petrec acolo, de unde deduc cam câte haine trebuie să iau cu mine. Continue reading Cum ma pregatesc de plecarea in vacanta

Cel mai bun ghid pentru Barcelona

Am o provocare destul de mare pentru weekendul viitor. Plec în Citybreak, cu Paravion, la Barcelona și am nevoie ca, în patru zile, să pot vizita cele mai importante și interesante locuri din oraș și de pe litoral. Timpul e scurt, așa că nu vreau să merg și să orbecăi pe-acolo, ca să descopăr locurile faine, ci caut un ghid turistic, cel mai bun ghid turistic.

Nu mă interesează locurile clișeice ale orașului, cele pe care pot să le văd în poze pe net. Vreau să văd o altă față a Barcelonei, una pe care să o simt, să o trăiesc și să v-o povestesc. Caut Barcelona ascunsă, Barcelona cu buticuri, cu oameni simpli, cu liniste, cu siesta lungă, departe de soare. De aceea aplez la blog pentru un pic de ajutor.

Caut cel mai bun ghid pentru Barcelona. Am căutat deja pe internet și am făcut un top 5 al ghidurilor care mi-au atras mie atenția: Continue reading Cel mai bun ghid pentru Barcelona