Repere de activism online în 2012

Anul ăsta, mai mult ca oricând, am văzut o creștere exponențială a importanței activismului online. De la mici acțiuni de protest/revoltă în interiorul unor țări, până la campanii transnaționale, internetul a ajuns să producă știri pentru televiziuni, iar oamenii obișnuiți să fie surse pentru jurnalișii unor publicații cu trafic mare.

Acum aflăm mai repede și despre cutremure, chiar în momentul în care se petrec la epicentru. Unele țări au dat jos regimuri prin Twitter sau Facebook, altele au încercat să schimbe legislația prin petiții online.

Cu toate astea, mai avem mult până la construcția unui internet care să ofere aceeași credibilitate unui mesaj publicat online, comparativ cu o declarație la TV sau prin viu-grai.

Created by: Open-site.org

5 tipuri de strategii de comunicare online

Cred că ați văzut/făcut de prea multe ori prezentări complicate, cu slide-uri întregi despre strategia de social media, concepte, mecanică descrisă în detaliu.

Ei, se poate vorbi și altfel despre strategii:

Aș mai fi încercat să adaug una-două, însă, dacă le conceptualizați cu atenție, majoritatea mecanismelor și ideilor de campanii se reduc la cele cinci prezentate mai sus.

De păstrat imaginea asta.

Skilluri noi pentru specialistul de MarCom

M-am întors cu forțe noi și idei proaspete din vacanță (e subiectul unui alt articol). Una din primele activități de care îmi place să mă apuc când mă întorc este să citesc ultimele știri din online.

Chris Brogan aruncă azi o teorie pe blog, prin care susține că specialistul de marketing și comunicare ar trebui să fie capabil să facă următoarele treburi:

  • Shoot, edit, annotate, and upload video content.
  • Track short link stats and data, including creating different links for different platforms.
  • Configure and read the reports of listening technology like Salesforce Radian6 and Trackur.
  • Manage an acquisition database (that which comes before CRM), to help feed lead generation.
  • Edit simple HTML for blog posts and the like.
  • Read and interpret Google Analytics or the like.
(de aici)

Ar fi păcat să nu le comentăm un pic, referindu-mă la piața de marketing și comunicare din România. La noi funcționează destul de bine sistemul agenție – client, prin care rolul clientului este să seteze obiective și să coordoneze relația cu agenția, sprijinind realizarea lor prin resurse interne (de obicei, bani), iar agenția produce strategia, tacticile, conținutul, monitorizarea etc.

Prima dintre ipotezele lansate este valabilă doar în cazul în care agenția lipsește sau nu există buget pentru conținut video. Rezultatele vor fi cel mult mediocre, așa că nu recomand decât în cazul firmelor mici (și acolo cu rezerve, în funcție de cât de bun e specialistul).

A doua ipoteză e esențială și se aplică și la noi. Nu trebuie să fii guru de scurtat linkuri, dar trebuie să știi ce face bit.ly sau alt serviciu similar, în cazul în care agenția nu e în stare să facă treaba asta din proprie inițiativă.

A treia linie nu cred că e esențială. E mai important să știi să interpretezi rapoartele decât să configurezi singur sistemul. Sigur, e clar că trebuie să înțelegi principiile monitorizării și canelele, respectiv cuvintele cheie pe care le urmărești, însă orice serviciu are un ghid/help.

A patra se aplică pentru marketeri, e un spațiu unde n-am experiență și aștept comentarii referitoare la faptul că ar fi sau nu necesară.

A cincea – da, e neapărat să înțelegi măcar un pic de internet, ca specialist de marketing și comunicare, dacă nu pentru angajator, măcar pentru prestigiul personal/nevoia de a învăța și pe alții din experiențele tale. Un blog poate să te ajute mult în carieră.

În sfârșit, ultima e esențială pentru măsurarea efectelor unei campanii de comunicare cu componentă de online.

Ce ar mai fi de adăugat la listă ca să completeze portretul specialistului de marketing și comunicare în 2012?

Stenogramele USL spun că online-ul are o importanță foarte mare

Disclaimer: Nu fac campanie pentru nimeni. Mi s-a părut interesantă remarca lui Daniel Penciuc: Online-ul are o importanta foarte mare. În rest, materialul are mai mult un caracter educativ pentru aspiranții ce își doresc să coordoneze campanii politice în viitor. Nu mai e doar door – to – door, TV și tipărituri, online-ul a crescut. 

Acum aproximativ o oră, Dan Tapalagă(Hotnews) a pus pe pagina lui de Facebook a doua parte a stenogramelor din sedintele de organizare ale USL-ului.

Nu le redau complet, ci punctez doar cel mai important aspect. Online-ul a început să conteze foarte mult și în politică.

Poate o să se trezească un pic și comercialul cu ocazia asta.

Cele mai importante pasaje din stenogramele PNL referitoare la organizarea “guerillei digitale”. Ce inseamna un mesaj de panica, cat castiga un postac, cum functioneaza sistemul CATI

(…)
Violeta Vijulie: Am creat un site – “adevarata fata a lui Basescu”
Violeta Vijulie: anonim – a facut un site cu ce a facut Basescu de-a lungul anior; acestea sunt facute fara buget
Relu Fenechiu: Sa discutam bugetul
Echipa 50 de persoane – le dam 50 de RON pe zi? pt 16 zile
Cat timp stau? 10.00 – 16.00 17.00 – 23.00 alta echipa

Violeta Vijulie: Am vrut sa facem o campanie de 6500 de euro pe Google – reface bugetul
Relu Fenechiu: Daca trebuie marit bugetul il marim
Ce stabilim pentru cautari? Ce va aparea cu Crin, cum optimizam cautarea fara bani
Un baiat care se ocupa de campania lui Obama ne va da informatii despre promovare online cand se va intoarce din America
Daniel Penciuc: Online-ul are o importanta foarte mare
Cautarile dupa Crin au crescut cu 150

(…)

Daniel Penciuc: Aseara George a incercat sa cumpere un domeniu – nu este nimic liber – PDL au cumparat toate domeniile – sunt cu un pas inainte. PDL au oameni buni pe online – activi – multi bloggeri.

Restul aici.

Nu îmi imaginam că sunt așa de organizați.

România în studiul Mediascope Europe – avanpremieră

Update:

Am primit studiul, din care merită să luați acasă cel puțin datele de mai jos:

• 39% dintre romani, petrec in medie 18,6 ore online pe saptamana, depasind media de 16,1 ore din regiune (CEE).

• TV-ul isi aloca 21,6 de ore in medie pe saptamana in ceea ce priveste consumul de media al romanilor
• 21% dintre utilizatorii romani de Internet folosesc mai mult de un dispozitiv pentru a accesa Internetul
• 9% dintre romani intra online prin intermediul telefoanelor mobile
• Internetul influenteaza romanii in ceea ce priveste intentia de cumparare si preferinta pentru o anumita marca mai mult decat pe ceilalti europeni sau vecinii din regiunea CEE;  44% dintre utilizatorii romani de internet declara ca Internetul ii ajuta sa aleaga produse sau servicii mai bune ( fata de media europeana de 51% sau CEE 53%)
• Telefonul mobil este folosit preponderent pentru email si socializare online.
• Zilnic, 48% dintre utilizatorii romani viziteaza site-uri de stiri
• In topul activitatilor derulate de utilizatorii romani de internet. Se afla e-mailul si Instant Messagingul
• Utilizatorii romani de Internet sunt mai activi decat restul europenilor in ceea ce priveste social media. Cu toate acestea, activitatile pasive au o pondere mai mare in obiceiurile de utilizare ale retelelor sociale (57% citesc update/uri sau mesaje in tip ce doar 15% isi updateaza profilul sau comenteaza zilnic)
• Internetul a devenit esential in relationarea unui brand cu consumatorii –  peste jumatate  dintre utilizatorii romani de internet sunt de acord ca modul in care un brand comunica online este important pentru ei.
• Produsele electronice si serviciile de telecom urmate de serviciile turistice ocupa primul loc la influenta a internetului in decizia de cumparare
• 95% dintre utilizatorii romani de internet cauta informatii online inainte de a efectua o cumparare si 87% fac cumparaturi online. Cu toate acestea doar 11% din totalul cumparaturilor este efectuat prin Internet

Având în vedere că nu pot să ajung mâine la prezentarea Mediascope Europe(studiu european de piață online care include și România), pun pe blog prezentarea de la DiggIT, de luna trecută:

Cele mai importante aspecte de observat:

– estul Europei consumă mai puțin internet decât nordul sau vestul continentului, respectiv mai mult TV (ceea ce era de așteptat), doar că diferențele între est și vest la consumul de net sunt de zeci de procente, pe când la consumul de TV diferențele sunt de două-trei ore în favoarea estului
– totuși, est-europenii(adică și noi) consumă mult mai mult net(ca durată) decât ceilalți – 16,1 ore/săptămână
– din ce în ce mai mulți utilizatori de internet mobil combină TV-ul cu online-ul
– 48% din utilizatorii de aplicații location-based așteaptă să primească recompense în cupoane
– 81% din europeni spun că netul îi ajută să își modeleze stilul de viață

Acum aștept prezentarea cu date specifice despre România.

Vacanța de corporatist vs. adventure travel

Se știe că marea masă a corporatiștilor, când nu merge în vamă, la hipstăreală, merge la all-inclusive în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Cei mai avuți merg în alte all-inclusive-uri în Rep. Dominicană, Cuba sau Jamaica. Acolo totul e asigurat, superlux, mâncare la botul calului, ce să mai, de vis. Asta e pe de-o parte.

Pe de altă parte, există o categorie de oameni altfel. Ei vor vacanțe combinate cu aventură, vor să vadă peșteri, să se dea pe coclauri, să facă scufundări, să meargă la cort, să experimenteze micile atracții locale, mâncarea sau băutura, fără să le aleagă dintr-un meniu. Nici nu trebuie să mergi prea departe ca să te delectezi cu senzații noi – Doru, Andrei, Ivo și Mircea pleacă în Balcaniadă.

Ce-și propun ei:

Obiective.

1. Sa descoperim destinatii de vacanta memorabile, diferite de plictisitoarele statiuni de pe litoralul Marii Negre, Adriative, Egee sau Mediterane.

2. Sa descoperim trasee spectaculoase (mai mult sau mai putin pe asfalt) catre aceste destinatii, prin munti, defilee, zone de coasta sau trecatori cu belvedere.

3. Sa imbinam relaxarea cu aaventura prin incercarea unor sporturi mai putin obisnuite (escalada, rafting, scufundari, freediving, canyoning, hidrospeed, deepwatersolo, navigatie, parapanta, ski pe apa etc)

4. Sa ne concentram pe fotografie si filmarea acestor destinatii, rute si sporturi, nelasand la o parte viata salbatica din Balcani (flamingo, pasari de prada, mufloni, pelicani comuni, pelicani creti, pasari de apa si multe alte specii fiind tema de vacanta pentru trupa de bloggeri calatori)

5. Sa aratam tuturor savoarea Balcanilor, atat prin evidentierea culturii, a portului, limbilor vorbite de popoarele peninsulei, gastronomiei si arhitecturii, dar si evidentierea legaturilor acestor culturi cu Romania ca parte componenta a acestui leagan de civilizatie europeana.

Deci, atenție, e un alt tip de vacanță, cu obiective mai mari decât ”să dorm”, ”să lenevesc”, ”să beau”, ”să mă relaxez” sau ”să fac baie”. Dacă aș fi în locul lor, aș construi o enciclopedie balcanică digitală după cele 4 săptămâni de hoinăreală(două acum, pentru că pleacă mânie, și două în toamnă).

Eu zic că merită să îi urmărim și să îi susținem.

Ei sunt:

Doru Panaitescu Experienta in calatorii si sporturi extreme, va fi coordonatorul expeditiei.

Andrei Zdetovetchi.  Andrei fotograful oficial al expeditiei.

Ivo Bobal. Motociclist, fotograf, pasionat de plutarit, Ivo va fi cameramanul oficial al expeditiei.

Mircea Panaitescu. Medic, pasionat de mancare sanatoasa (dieta mediteraneeana este printre preferatele sale) dar si de alte sporturi de aventura (scufundari, parapanta, motociclism). Mircea va fi responsabil cu gastronomia mediteraneeana si medic la nevoie.

Metehnele tinerei generații – măsurate online

Un studiu Time Inc. și Interscope a descoperit că tinerii din ziua de azi au atenția limitată și împrăștiată între foarte multe canale. Ei schimbă în medie 27 de canale media într-o oră și au nevoie de ”instant gratification”.

Ei caută să diversifice canalele media pentru că au nevoie de mai multe informații ca să navigheze prin lumea din ziua de azi – fiecare canal are particularitățile lui, iar suma lor oferă perspectiva completă.

E ca atunci când vrei să îți faci o părere despre alegeri – citești articolele de analiză și opinie politică de pe toate site-urile mari de profil, pentru că fiecare dintre ele are câte o preferință.

Mai jos câteva concluzii interesante:

  • Upon waking, the first thing “digital natives” do is reach for their smartphones. Gen X & Boomers – newly termed “digital migrants” – reach for the TV remote.
  • 65% of natives carry their smartphone with them from room to room while at home; 41% of migrants do this.
  • As mentioned, natives switch screens 27 times per hour, migrants do this only 17 times.
  • 59% had a high degree of emotional engagement with social media, vs. 35% of older people.

Mai multe în linkul din titlu.

5 sfaturi pentru aplicatii care dau dependenta

(click pe titlu). Idee descoperită în drafts.

De câțiva ani se tot propovăduiește comunicarea pe mobile, însă anul ăsta pare să fie cel mai aproape de realitate, odată cu explozia vâzărilor de smartphone-uri(2,5 milioane terminale active în piață). Utilizatorii de smartphone sunt cam jumătate cât utilizatorii de Facebook în România, deci e deja o piață mai mult decât atacabilă.

Problema e cum intri pe o un mediu în care consumatorii caută știri, se joacă, se află în conversații cu prietenii, fac poze și filmulețe. eConsultancy dă 5 sfaturi simple.

  1. Conținut. Conținut. Conținut. Updatat cât mai des
  2. Fă un joc
  3. UGC. Pune utilizatorul să creeze ceva(text, foto, video). Si apoi să dea share.
  4. Notificările sunt bune. Țin oamenii conectați.
  5. Mecanism simplu, nu complicat.

Chiar azi discutam despre potențialul campaniilor de mobile. Dacă vrei să faci in-app advertising, gândește-te și la un App al tău.

my2c

Trusturile de presa n-au inteles o chestie

Mă uit la televizor. Prin natura jobului, ajung să trec pe la toate trusturile de mare angajament, ce servesc cu drag și spor spre informarea întregului popor(na că a ieșit!). Fără excepție, cu toții au început să promoveze masiv prezențele pe Facebook. Toți au comunități, toți invită la comentarii.

Toate bune până aici, încurajează social media, sunt avangardiști, educă poporul să interacționeze cu experții de la TV. Cu toate că au crescut comunitățile pe Facebook, duduie like-urile și share-urile, cresc volumele de comentarii, regiile care vând site-urile trusturilor, managerii trusturilor, IAB-ul vorbesc de stagnare-scădere în piață pentru 2012.

Ce se întâmplă?

Televiziunea X are 3 emisiuni de mare audiență, pentru care a făcut 3 pagini pe Facebook. Acele 3 pagini sunt promovate la TV în fiecare zi și privitorii sunt invitați să intre pe Facebook și să comenteze/să dea like sau share. Cititorul intră. Vede esența știrii, citește 2-3 comentarii, se prinde despre ce e vorba și atât. Nu mai intră pe site. Traficul scade, iar veniturile din publicitate(calculate la CPM/CPC/CPA whatever) scad.

Care-i soluția(evidentă)?

În loc să promovezi paginile de Facebook, mai bine îți consolidezi o sectiune pe site care se comportă cam ca o pagină de pe celebra platformă de socializare. Acolo îl rogi pe vizitator să se logheze cu Facebook-ul și să comenteze exact ca pe o pagină. Diferența e că traficul crește pe site-ul trustului și nu pe Facebook, iar veniturile din publicitate rămân în România și nu merg la tata Zuckerberg în buzunar.

my2c.

Presa online face transcrieri de la TV

Aseară am observat o practică interesantă a jurnaliștilor online – live text-ul de la TV. Toate site-urile de știri s-au încolonat frumos, au dat drumul pe B1 TV și au scris ce a zis primul ministru. Probabil s-au gândit că pierd traficul dacă nu scriu live.

Oricum ar fi, B1 TV s-a ales cu o promovare online masivă în mod gratuit, chapeau :). Partea cea mai tare e că orice televiziune poate să facă la fel, trebuie doar să cheme un președinte sau un prim ministru și tastele o să înceapă să se miște.

Un jurnalist bun ar fi trimis încă o serie de întrebări intervievatului, ar fi compilat răspunsurile proprii cu cele de la TV și ar fi scos un editorial care să aducă plus-valoare față de declarațiile de la TV.

Dar timpul nu e încă pierdut, asta dacă ideile contează mai mult decât traficul sau SEO-ul articolelor.