Acum vreo două luni, prin miezul verii, am tras o fugă până în Barcelona și a fost grozav. Deși 3 zile și jumătate sunt foarte foarte puține pentru a vedea un așa oraș, am biciclit, am luat la picior și am folosit transportul lor în comun ca să vedem cât mai multe. Excursia s-a terminat și ne-am întors în birourile răcoroase din Bucureșt și în arșița nemiloasă din afara lor. Toate au fost bune și frumoase o vreme. Apoi a început să adie câte o briză mai răcoroasă la final de zi sau dis de dimineață, când o luam agale spre corporație.
O adiere azi, alta mâine, au început să stârnească ceva în mine. O chemare. Am încercat să o potolesc cu ieșiri la mare, cu drumuri la țară, numai să uite să treacă pe la mine. Dar nu s-a lăsat. Cu timpul a crescut și mai mare, până când a explodat în articolul ăsta, făcându-mă să îmi aștern gândurile de ducă.
Da, m-a apucat dorul de ducă. Pe vremuri, dacă se întâmpla asta, trebuia să mă duc pe la agențiile de turism/voiaj sau să caut în Pagini Aurii Continue reading Cand ma apuca dorul de duca, imi vine sa ma urc in avion